CFR Cluj a reușit să se revanșeze față de suporteri pentru prestația mediocră din turul cu Lincoln. Feroviarii pregătiți de Marius Șumudică au învins campioana din Gibraltar cu scorul de 2-0, la capătul unui joc foarte solid plin de faze de poartă. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Marius Șumudică s-a calificat în turul 3 preliminar al UEFA Champions League, în care o va întâlni pe Young Boys Berna într-o reeditare a dublei din sezonul trecut al Europa League.
Tehnicianul Clujului s-a confruntat cu probleme de lot înaintea partidei. Cum a precizat la conferința de presă dinaintea partidei, Denis Alibec nu a putut fi trecut pe lista UEFA, Cristi Manea a devenit și el indisponibil, iar Omrani a fost incert, acesta fiind totuși pe banca de rezerve. Nici Andrei Burcă nu a putut fi folosit în această partidă , fundașul fiind în continuare în stadiul de recuperare după accidentarea suferită la finalul sezonului trecut. Au fost în total 7 schimbări față de meciul din etapa a doua a Ligii 1 jucat împotriva Academicii Clinceni.
Surprinzător, prima acțiune de poartă a avut-o Lincoln, decarul Walker a finalizat slab din careu, iar Arlauskis a reținut fără probleme. Clujenii au reacționat imediat înregistrând primele atacuri mai periculoase și totodată primele două cornere ale partidei. Debeljuh nu a reușit să finalizeze dintr-o fază în care linia de fund a lui Lincoln a fost prinsă avansată la un out de margine. Clujenii au pus stăpânire pe joc încă din primul sfert de oră, având o ocazie mare în minutul 16 la șutul lui Sigurjonsson, care a fost respins din fața porții de Bernardo Lopes. La faza imediat următoare s-a deschis scorul când lansarea în careu a lui Susic l-a găsit excelent pe Sigurjonsson care, nemarcat, a recentrat perfect pentru Cestor, iar acesta din urmă a îndeplinit o simplă formalitate din apropierea porții lui Soler (18).
Ardelenii au avut mari emoții la o ocazie apărută din senin a lui Kike Gomez, însă Arlauskis a salvat mingea trimisă destul de slab de către spaniol. La faza imediat următoare, în urma unei execuții ratate a lui Ciprian Deac, Chipciu a fost aproape să marcheze dintr-o semi-foarfecă, dar portarul Soler a respins în corner. Partida a continuat cu faze de poartă de ambele părți, Chipciu fiind aproape de gol, însă a fost deposedat ca la carte de portarul pus greu la încercare de clujeni în prima repriză. Același Chipciu a finalizat cu capul la o centrare excelentă a lui Susic, dar mingea a trecut peste transversală.
Marius Șumudică a decis să facă două schimbări la pauză, Jonathan Rodriguez și Anas Tahiri i-au înlocuit pe Hoban, respectiv Deac. Ardelenii au început partea secundă la fel cum au terminat-o pe prima, cu combinații frumoase, iar Sigurjonsson a finalizat prima acțiune periculoasă în minutul 49. Marcos Rosa a dat emoții suporterilor din Gruia păcălindu-l pe Cestor, dar Arlauskis a fost din nou la post blocându-l pe mijlocaș, care l-a și faultat pe portarul lituanian. Cestor și-a reparat greșeala când l-a blocat excelent în ultimul moment pe Gomez care părea că va marca golul egalizator. CFR și-a mărit avantajul prin lovitura liberă executată excepțional de Runar Sigurjonsson de la 20 metri, la lăsat fără replică pe Soler (58). Clujenii și-au continuat recitalul ofensiv cu o acțiune finalizată de Păun aproape de poartă.
După o perioadă mai liniștită a partidei, Lincoln a redevenit periculoasă având două ocazii printre care o execuție pe poartă din apropiere însă fără reușită pentru britanici. Până la fluierul final, adversarii clujenilor au mai încercat să marcheze golul de onoare, dar tot fără reușită și mecul s-a încheiat cu victoria campioanei României.
Echipele de start:
CFR Cluj ( 4-2-3-1): G. Arlauskis – M. Camora, M. Cestor, D. Graovac, M. Susic – R. Sigurjonsson (Fofana 74), O. Hoban (Rodriguez 46) – A. Păun, C. Deac (Tahiri 46), A. Chipciu (Costache 62) – G.Debeljuh (Omrani 62)
Antrenor: Marius Șumudică
Lincoln Red Imps ( 4-3-3): M. Soler – J. Toscano, B. Lopes, R. Chipolina ( Sargeant 90), S. Wiseman – F. Carralero (Ocran 68), M. Rosa (Gomez 68), M. Yahaya – E. Britto (Torrilla) 46), K. Gomez ( Casciaro 79), L. Walker
Antrenor: Raul Castillo
Arbitru: Yigal Frid (Israel)