Căpitanul Unirii Dej, mesaj clar după debutul cu stângul din „B”: „Capul sus, mergem înainte, nu s-a întâmplat nimic!”

Unirea Dej a cedat la revenirea în liga secundă, 0-2 pe teren propriu cu Unirea Slobozia. La final, Marius Cătinean a oferit câteva declarații pentru pagina de Instagram a clubului dejean.

Căpitanul nou-promovatei este cu gândul deja la următorul joc, cu Ripensia Timișoara:

„Am avut un meci greu, mai greu decât ne așteptam să fie în Liga 2, mai ales că peste jumătate din echipă eram debutanți. Mergem la Timișoara, sperăm să venim de acolo cu punct sau puncte! Capul sus, mergem înainte, nu s-a întâmplat nimic!”

Presiunea debutului n-a simțit-o așa tare:

„N-am simțit așa mare presiune, au fost și suporterii alături de noi și le mulțumesc pe această cale și sperăm să aducem punct sau puncte din prima deplasare.”

Cătinean a lăudat fanii prezenți la stadion, care i-au ajutat pe uniriști la fel de mult cum au făcut-o la barajele de promovare:

„Suporterii au fost senzaționali, ca la meciurile de baraj și îi așteptăm în continuare alături de noi! Sper să le aducem numai bucurii de acum înainte.”

Întrebat despre ce le-a spus colegilor după meci în vestiar, purtătorul banderolei de căpitan a replicat:

„Capul sus, nu s-a întâmplat nimic, a fost doar prima etapă, mai avem 18 meciuri de jucat în sezonul regular și o să vină și victorii pentru Unirea Dej!”

Foto: Instagram FC Unirea Dej Oficial

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8