Victorie scurtă în fața Unirii Constanța. „U” Cluj, la al treilea succes consecutiv după cinci ani în primele trei etape

Universitatea Cluj a reușit să obțină al treilea succes consecutiv după cinci ani în primele 3 etape, joi seara, 12 august, pe Cluj Arena, împotriva „satelitului” Farului, Unirea Constanța, iar „studenții” rămân pe primul loc și fără gol primit în Liga a 2-a.

Prima jumătate de oră a fost una plină de tatonări între cele două formații, niciuna dintre ele nereușind vreo acțiune periculoasă. În minutul 32, Blejdea profită de o pasă înapoi a defensivei de la malul mării, recuperează din fața goalkeeper-ului, dar lobul său se duce puțin pe lângă poartă. Câteva minute mai târziu, Haită are o șansă importantă după o acțiune personală, însă șutul său este parat fără probleme de Grecu (min 37). Cu 2 minute înainte de final, Haită prinde un șut puternic de la 25 de metri, dar balonul se scurge puțin pe lângă stâlpul din dreapta.

În prima parte, jocul a fost unul destul de echilibrat, iar după prima jumătate de oră „studenții” au început să preseze mai mult având șanse importante prin Blejdea și Haită. De partea cealaltă, formația condusă de Ianis Zicu a așteptat greșeala clujenilor și a încercat să surprindă pe contraatac.

„Șepcile roșii” au început în forță partea secundă, Haită execută o lovitură liberă de la marginea careului, balonul a fost deviat, dar mingea a ajuns la Dican, care a deviat în plasă din 5 metri (min 53). Pe final, Unirea Constanța a ratat o șansă rarisimă prin Grigore, acesta a scăpat singur cu Micle, după o lansare, dar lobul acestuia a trecut peste poartă (min 86). La ultima fază, formația de la malul mării a mai avut o șansă prin Mihai, dar șutul acestuia a fost prins de Micle.

Universitatea Cluj a controlat partea secundă până aproape de final, când a trăit periculos la șansa lui Grigore și la șutul lui Chirțoiu.

5 ani au trecut de când Universitatea Cluj nu a mai legat trei victorii consecutive în primele 3 meciuri oficiale.

Următorul joc oficial pentru „U” Cluj va fi împotriva celor de la Politehnica Iași în 21 august.

Echipe de start:

U” Cluj: Micle – Gîț, Ispas, Gugu, Mitrea- Balgiu, Dican (Pîrvulescu, min 87)- Haită (Novac, min 71), Blejdea (Tescan, min 87 ), Hofman (Moraru, min 63) – Voinea (Boiciuc, min 71 )

Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Moraru, Rus, Novac, Pîrvulescu, Boiciuc, Tescan

Unirea Constanța: Grecu – Nicola (Băjan min 60), Leca, Cioinac, Finica(Carabea min 81) – Cărăuș, Mihai, Grigore (Jerdea min 87), Damașcan (Zamfir) – Chirtoiu, anyoi

Rezerve: Anca Trip- Carabela, Ignat, Ursu, Jerdea, Zamfir, Bajan, Caruta

Cartonașe galben: Nicola, Banyoi, Mihai, Leca /Ispas

[Best_Wordpress_Gallery id=”12″ gal_title=”U Cluj – Unirea Constanța”]

Foto: Mihai Rusu

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *