Universitatea Cluj s-a despărțit în mod oficial de vârful Robert Răducanu și ajunge astfel la 10 plecări. Acesta a fost adus înaintea meciului cu Dacia Unirea Brăila după ce Erik Lincar a decis să-l scoată din lot pe Albert Voinea.
SportulClujean.ro a anticipat această decizie după ce în urmă cu câteva zile a scris faptul că vârful adus de la FCU Craiova nu s-a prezentat la niciun antrenament de la reluarea pregătirii, iar managerul Andrei Cordoș a confirmat faptul că sunt în tratative pentru rezilierea contractului.
Robert Răducanu a bifat în acest sezon 5 meciuri pentru Universitatea Cluj.
