Tatăl merge pe mâna fiicei de 17 ani în cursele de Off Road!

Ionuț Tudoroiu este pescar de la 6 ani, pilot în cursele de Off Road de peste 20 de ani, se implică în acte de caritate și lucrează ca asistent medical pe Ambulanță.

Tudoroiu le-a transmis pasiunea pentru mașini și pescuit și soției și celor două fiice. De un an, Ionuț face echipă în cursele de Off Road cu fiica cea mare, Alexandra, care îi este copilot.

„E foarte interesant, am experimentat o grămadă de aventuri alături de el și îmi place mult să particip cu el în concursuri”  Alexandra Tudoroiu, copilot în cursele de Off Road, Clasa Standard. 

Tănâra a avut mari emoții la prima ei cursă oficială în calitate de copilot.

Nu știam la ce să mă aștept, tata mi-a spus că o să fie destul de greu, dar m-am descurcat foarte bine. La final mi-a spus că e mândru de mine”, a declarat Alexandra Tudoroiu.

În cursele de Off Road, copilotul are cea mai mare responsabilitate.

„Copilotul e baza, în traseul trebuie să fiu foarte atentă și să îl ghidez pe pilot”, a precizat aceasta.

E asistent medical pe Ambulanță

Ionuț are și o latură sensibilă despre care nu îi prea place să vorbească.

Ne mobilizăm și ajutăm persoanele nevoiașe în general tineri, copii foarte mici și persoane în vârstă. Le cumpărăm tot ce e nevoie de Paște și de Crăciun” – Ionuț Tudoroiu, pilot în cursele de Off Road, Clasa Standard. 

De ani buni, Ionuț este asistent medical pe Ambulanță.

„Dacă vrei să faci ceva și să îl faci și bine trebuie să îl faci din pasiune. Inclusiv jobul îl fac din pasiune” – Ionuț Tudoroiu, pilot în cursele de Off Road, Clasa Standard.

Așa cum îi urmează hobby-urile și profesional, Ada vrea să activeze în același domeniul cu tatăl său.

„Mi-ar plăcea foarte mult să devin medic” – Alexandra Tudoroiu, copilot în cursele de Off Road, Clasa Standard. 

Fac parte din „Carpathian Off Road Club”

Atunci când este întrebat care dintre pasiunile sale îi este mai aproape de inimă, Ionuț evită răspunsul.

“E greu de spus, pentru că pescuitul îl am în sânge de la 5, 6 ani când mă lua tata cu el, apoi a apărut Off Road- ul în momentul în care am crescut. La noi în zona Câmpulung era „Uzina Aro” care avea echipă de Off Road  și implicit prietenii și colegii participau la competițiile acestea. De atunci, a apărut și pasiunea pentru cursele de Off Road, cam de 20 de ani. Acum, când și Ada îmi împărtășește această nebunie, nu este zi din week-end pe care o am liberă, să nu mergem să ne dăm cu mașina” – Ionuț Tudoroiu, pilot în cursele de Off Road, Clasa Standard. 

Ionuț și Ada fac parte dintr-un club de Off Road din Câmpulung.

„De 2 ani suntem la „Carpathian Off Road Club”  și ei ne ajută când mergem la concursuri” – Ionuț Tudoroiu, pilot în cursele de Off Road, Clasa Standard. 

Ionuț salută implicarea lui Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, în susținerea tinerilor care vor să facă parte din federația pe care o conduce.

Norris mobilizează și susține tinerii care vor să se apuce de diverse sporturi cu motor, în general, Slalom Paralel și Rallycross. Și noi am avut sprijin din partea lui, legat de licențieri” – Ionuț Tudoroiu, pilot în cursele de Off Road, Clasa Standard.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *