Universitatea Cluj a propulsat în ultimele două sezoane mai mulți jucători tineri, atât din Academia proprie cât și alți jucători transferați de la alte formații. În sezonul trecut antrenorul Costel Enache a încurajat inițiativa implementării echipei a 2-a pentru a da șansa cât mai multor juniori de a evolua într-un fotbal mai dur și pentru a intra mai pregătiți la echipa de seniori.
De asemenea, tehnicianul Erik Lincar a adus în perioadele de pregătire mai mulți juniori pentru a se pregăti cu seniorii, iar cei mai buni dintre juniori au fost selectați pentru echipa mare.
În acest moment Academia Universității Cluj ocupă prima poziție la principalele categorii a Ligii Elitelor la juniori. Într-un interviu cu Marius Stan, coordonator al centrului de copiii și juniori „U”-Luceafărul, a mărturisit că a adoptat o metodă din fotbalul occidental, în care juniorii sunt trimiși să joace în meciuri oficiale cu grupe mai mari pentru a fi cât mai pregătiți pentru meciurile dificile din viitor.
Sportul Clujean.ro a realizat o analiză asupra jucătorilor tineri introduși pe foaia de joc sau folosiți în mandatele lui Erik Lincar și Costel Enache doar în campionatul regulat.
*Jucătorii tineri au fost selecționați pe criteriul U21, iar doar în cazul lui Victor Dican(sezon 2021/2022) a fost realizată o excepție, el fiind jucător selecționat la naționala U21.
Echipele trimise în mandatul lui Costel Enache în sezonul regular
- Universitatea Cluj- Unirea Slobozia 3-1
„U” Cluj: 1. Vlad Muțiu – 3. Robert Neciu, 24. Srdjan Luchin, 6. Tudor Telcean, 42. Miguel Inacio – 80. Bogdan Barbu (Novac, min. 65), 4. Ioan Filip, 16. Ovidiu Meșter (Mânărean, min. 46) – 19. Nicolae Pârvulescu (C. Ștefănescu, min 75), 93. Cristian Gavra (cpt) (Goga, min 66), 10. Idan Golan (Negrean, min. 86)
Rezerve: Andrei Vâtcă, Laurențiu Rus, Andrei Mureșan, Carol Taub, Daniel Novac, Alexamdru Negrean, Denis Mâneran, Cătălin Ștefănescu
Jucătorii tineri – Telcean, Meșter, Mâneran, Negrean, Neciu-5/5 au jucat
- Universitatea Cluj 0 – 0 Metaloglobus
”U” Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Telcean, Luchin, Neciu – I. Filip, Bg. Barbu (Negrean 46′) – Meșter, Golan, Nic. Pîrvulescu – Gavra (cpt.)
Rezerve: Vâtcă – Laur. Rus, Mâneran, Novac, Andr. Mureșan, Ștefănescu, Taub, Goga
Jucători tineri: Telcean, Neciu, Negrean, Meșter, Mâneran-5/4 au jucat
- Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 2-0
„U” Cluj: Muțiu – Neciu, Luchin, Telcean, L. Rus – I. Filip, Negrean (Pârvulescu, min. 46) – Meșter (Mâneran, min. 66), Golan (Al. Pop, min. 86), Ștefănescu (Dican, min. 46) – D. Goga (cpt) (Roskopf, min. 74)
Rezerve: A. Vâtcă, Mâneran, Pârvulescu, Dican, Novac, Al. Pop, Ribeiro, Roskopf, A. Mureșan
Jucători tineri: Neciu, Telcean, Negrean, Meșter, Mâneran, Pop, Dican- 7/7 au jucat
4. Universitatea Cluj Turris Turnu Măgurele 4-1
„U” Cluj: Muțiu – Neciu, Tamaș (cpt) (A. Mureșan, min 80), Luchin, Rus – Pîrvulescu (Al. Pop, min. 86), Novac, Telcean (Negrean, min. 46), Filip, Meșter (Mâneran, min. 46) – Gavra (Taub, min 90+1)
Rezerve: Vâtcă, A. Pop, Taub, Mâneran, Ștefănescu, Goga, A. Mureșan, Negrean
Jucătorii tineri din lot: Neciu, Telcean, Meșter, Mâneran, Alex Pop, Negrean- 6 /6 au jucat
5.Universitatea Cluj – Concordia Chiajna 1-1
Echipa: „U” Cluj: Muțiu – Neciu, Tamaș (cpt), A. Mureșan (Al. Pop, min. 58), L. Rus – Pîrvulescu (Barbu, min. 70), Telcean, Novac, Meșter (Mâneran, min. 58) – Negrean (Ștefănescu, min. 70), Gavra (Goga, min. 58).
Rezerve: Vîtcă, Mâneran, Luchin, Taub, Barbu, A. Pop, Filip, Ștefănescu, Goga
Jucătorii tineri: Neciu, Alex Pop, Telcean, Meșter, Mâneran, Negrean- 6/6 au jucat
6.Universitatea Cluj-CS Mioveni 1-0
”U” Cluj: Vâtcă – Neciu, Gab. Tamaș (cpt.), Luchin, Inacio Miguel – Novac – Golan, Negrean, Mâneran, Nic. Pîrvulescu – Gavra
Rezerve: Gorcea – Al. Pop, Taub, Meșter, Ștefănescu, Goga, Dican, Ribeiro
Jucătorii tineri: Neciu, Negrean, Gorcea, Alex Pop, Dican, Mâneran, Meșter- 7/5 au jucat
7.Universitatea Cluj- CSM Reșița 1-2
Vâtcă – Neciu, Luchin, Gabi Tamaș (cpt.), L. Rus (Inacio, min 75) – Novac (Ribeiro, min. 62), Telcean (Negrean, min. 75), Ștefănescu (Taub, min. 62), Bg. Barbu, Mâneran – Goga (Al. Pop, min. 62)
Rezerve: Muțiu – Al. Pop, Taub, Inacio Miguel, Negrean, I. Filip, Andr. Mureșan, Ribeiro, Moraru
Jucătorii tineri: Neciu, Telcean, Negrean, Mâneran, Alex Pop, Moraru- 6/4 au jucat
8. Universitatea Cluj -Rapid 0-1
„U” Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Luchin, Gab. Tamaș (cpt.), Taub – Negrean, I. Filip (Novac, min. 85), Neciu (Barbu, min. 68) – M. Moraru (Mâneran, min. 68), Gavra (Goga, min. 67), Sergio Ribeiro (Golan, min. 78)
Rezerve: Vâtcă – Andr. Mureșan, Telcean, Mâneran, Golan, Goga, Bg. Barbu, Dican, Novac
Jucătorii tineri: Negrean, Neciu, Moraru, Mâneran, Telcean, Dican- 6/4 au jucat
9. Universitatea Cluj-Ckiszereda 1-2
”U” Cluj: Vâtcă – Rus, Luchin, Telcean (Negrean, min 69), Taub – Filip, Barbu (Ribeiro, min 69), Novac (Mureșan, min 69) – Mâneran, Goga ( Gavra, min 51), Pîrvulescu (Golan, min 51)
Rezerve: Muțiu, Mureșan Negrean, Ribeiro, Golan, Gavra, Moraru, Inacio, Ștefănescu
Jucătorii tineri: Telcean, Negrean, Mâneran, Moraru- 4/3 au jucat
10. Universitatea Cluj 0-3 Farul Constanța (masa verde)
11.Universitatea Cluj-Dunărea Călărași 2-1
Echipa: Universitatea Cluj: Muțiu – Ilieș, Andr. Mureșan, Gab. Tamaș (cpt.), Luchin, Taub (Laur. Rus 66′) – Telcean – Negrean (Novac 75′), Golan (Al. Pop 90′), Ștefănescu (Nic. Pîrvulescu 66′) – Gavra (Sergio Ribeiro 75′)
Rezerve neutilizate: Vâtcă – M. Moraru, Inacio Miguel, Bg. Barbu
Jucătorii tineri: Ilieș, Telcean, Negrean, Alex Pop, Moraru- 5/4 au jucat
12.Universitatea Cluj-Ripensia Timișoara 1-0
Echipa: Universitatea Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Gab. Tamaș (cpt.), Andr. Mureșan, Taub – Ilieș, Negrean (Dican 74′), Sergio Ribeiro (Segev 90+2′) – Ștefănescu (Nic. Pîrvulescu 54′), Gavra (Al. Pop 74′), Golan (Bg. Barbu 90+2′)
Rezerve neutilizate: Vâtcă – Laur. Rus, Berci, M. Moraru
Jucătorii tineri: Ilieș, Negrean, Dican, Berci, Moraru- 5/4 au jucat
13. Universitatea Cluj-Viitorul Pandurii Tg. Jiu (campionat) 2-1
”U” Cluj: Muțiu – Dican, Răuță, Luchin, Taub – Atska (Negrean min 89), Filip – Pîrvulescu, Meșter (Sburlea min 68), Golan (Gavra min 68) – Ribeiro (Pop min 92)
Rezerve: Gorcea, Chacana, Ogbu, Gavra, Negrean, Pop, Ștefănescu, Rus, Sburlea
Jucătorii tineri: Dican, Negrean, Meșter, Sburlea, Alex Pop- 5/5-au jucat
14. Universitatea Cluj-CSM Slatina 2-1
”U” Cluj: Muțiu – Dican (Negrean 46′), Andr. Răuță, Luchin (cpt.), Taub – D. Acka (Golan 46′), I. Filip – Nic. Pîrvulescu (Ștefănescu 46′), Ribeiro, Meșter (Ilieș 46′) – Ogbu
Rezerve: Gorcea – Telcean, Chacana, Al. Pop, Gavra
Jucătorii tineri: Dican, Meșter, Telcean, Alex Pop, Negrean- 5/4-au jucat
15. Universitatea Cluj-Comuna Recea 0-1
”U” Cluj: Muțiu – Dican, Andr. Răuță(Negrean min. 83), Telcean (Pîrvulescu min 61), Ilieș – D. Acka, I. Filip (Ștefănescu min 61), Taub – Golan, Ribeiro (Pop min 46), Ogbu (Gavra min 46)
Rezerve: Gorcea – Laur. Rus, Meșter, Negrean, Gavra, Nic. Pîrvulescu, Ștefănescu, Sburlea, Al. Pop
jucătorii tineri: Dican, Negrean, Telcean, Ilieș, Pop, Gorcea, Sburlea-7/ 5-au jucat
16. Universitatea Cluj-FCU Craiova 1948 1-0
„U” Cluj: Muțiu – Taub, Telcean, Dican – Acka, Filip (cpt) – Ribeiro (Negrean, min. 88), Pârvulescu – Meșter (Sburlea, min. 77), Gavra (Ogbu, min. 77), Golan (Pop, min. 63)
Rezerve: Gorcea, Chacana, Ogbu, Pop, Ștefănescu, Răuță, Negrean, Sburlea, Ilieș
jucătorii tineri: Telcean, Dican, Negrean, Meșter, Sburlea, Alex pop, Gorcea, Ilieș- 8/ 5-au jucat
17. Universitatea Cluj-Petrolul Ploiești 1-2
„U” Cluj: Muțiu – Telcean, Luchin (cpt), Dican – Acka (Al. Pop, min. 65), Filip (Ștefănescu, min 87), Taub, Ribeiro – Pârvulescu (Ilieș, min. 71), Ogbu (Gavra, min. 65), Meșter (Golan, min. 71)
Rezerve: I. Anca-Trip, Chacana, Gavra, Al. Pop, Ștefănescu, Răuță, Negrean, Golan, Ilieș
Jucătorii tineri: Telcean, Dican, Alex Pop, Ilieș, Meșter, Negrean- 6/ 5- au jucat
Echipele trimise de Erik Lincar în sezonul regular
1. Universitatea Cluj-ASU Poli Timișoara 3-0
„U” Cluj: Micle – Gîț, Gugu, Ispas, Mitrea – Dican (Haită, min 70), Balgiu – Blejdea (Pîrvulescu, min 70), Ribeiro (Țurcan, min 77), Hofman (Moraru, min 85) – Alexandru (Voinea, min 77)
Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Moraru, haită, Novac, Pîrvulescu, Țurcan, Voinea
Jucători tineri: Micle, Gorcea, Dican, Haită, Hofman, Moraru, Vomir 7/5 au jucat
2. Universitatea Cluj-FC Buzău 1-0
Echipa: ”U” Cluj: Micle – Gîț, Gugu (cpt.), D. Ispas, Fl. Mitrea, Balgiu (Țurcan, min 57), Dican, Ribeiro (Haită, min. 73), Blejdea (Pîrvulescu, min 73), Hofman (Moraru, min 89) – Alb. Voinea (Tescan, min 89)
Rezerve: Gorcea – Vomir, Taub, Vl. Moraru, Haită, Novac, Nic. Pîrvulescu, Turcan, Tescan
Jucători tineri: Gorcea, Micle, Dican, Haită, Hofman, Moraru, Vomir , Tescan 8/6 au jucat
3. Universitatea Cluj-Unirea Constanța
Echipa: „U” Cluj: Micle – Gîț, Ispas, Gugu, Mitrea- Balgiu, Dican (Pîrvulescu, min 87)- Haită (Novac, min 71), Blejdea (Tescan, min 87 ), Hofman (Moraru, min 63) – Voinea (Boiciuc, min 71 )
Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Moraru, Rus, Novac, Pîrvulescu, Boiciuc, Tescan
Jucători tineri: Micle, Dican, Haită, Tescan, Hofman, Moraru, Gorcea, Vomir 8/ 6 au jucat
4. Universitatea Cluj-Poli Iași 0-2
”U” Cluj: Micle – Gîț (Rus, min 46), Ispas, Gugu, Mitrea- Balgiu, Dican (Ribeiro, min 46) – Blejdea (Pîrvulescu), Haită, Hofman (Ciobanu, min 46) – Voinea (Boiciuc, min 61)
Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Ciobanu, Rus, Ribeiro, Pîrvulescu, Boiciuc, Țurcan
Jucători tineri: Micle, Gorcea, Vomir, Dican, Haită, Hofman, Ciobanu 7/5 au jucat
5. Universitatea Cluj-Metaloglobus 2-1
”U” Cluj: Gorcea – Gîț, Gugu (cpt.), Vomir (Voinea min 81), Mitrea, Ribeiro (Balgiu min 73), Dican, Haită, Nic. Pîrvulescu (Blejdea min 46), M. Ciobanu (Hofman min 73), Boiciuc
Rezerve: Micle – Hofman, Taub, Balgiu, Țurcan, Novac, Blejdea, Voinea, Tescan
Jucători tineri: Gorcea, Vomir, Micle, Dican, Haită, Ciobanu, Tescan, Hofman 8/6 au jucat
6.Universitatea Cluj-Csikszereda 1-3
„U” Cluj– Gorcea – Gîț, Gugu, Vomir, Mitrea – Dican (Balgiu, min 62), Ribeiro (Voinea, min 80) – Haită, Blejdea (Pîrvulescu, min 65) – Ciobanu (Hofman, min 65) – Boiciuc
Rezerve: Micle, Hofman, Taub, Balgiu, Moraru, Alarcon, Voinea, Tescan Pîrvulescu
Jucători tineri: Gorcea, Micle, Vomir, Dican, Haită, Ciobanu, Hofman, Moraru, Tescan 9/6 au jucat
7. Universitatea Cluj 1-0 Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Echipa:„U” Cluj: Gorcea – Gîț, Gugu (cpt.), Dican, Mitrea – Haită, Balgiu, Ribeiro, Tescan – Hofman, Boiciuc
Rezerve: Micle – Taub, Vomir, Alarcon, Vl. Morar, Blejdea, Nic. Pîrvulescu, Voinea
Jucători tineri: Gorcea, Dican, Haită, Hofman, Micle, Vomir , Morar- 7/ 4 au jucat
8.Universitatea Cluj-Dacia Unirea Brăila 3-0
”U” Cluj: Gorcea – Gîț (Alarcon, min. 85), Gugu (cpt.), D. Ispas, Mitrea (Taub, min. 88), Ribeiro, Tescan (Blejdea, min 63), Dican, Balgiu (Acolatse, min 85), Hofman (Moraru, min. 88), Boiciuc
Rezerve: Micle – Vomir, Taub, Blejdea, Vl. Moraru, Alarcon, Rob. Răducanu, Acolatse, Haită
Jucători tineri: Gorcea, Dican, Hofman, Moraru, Micle, Vomir , Haită 7/5 au jucat
9. Universitatea Cluj-Unirea Slobozia 2-0
„U” Cluj-Gorcea – Alarcon (Gîț min 66), Dican, D. Ispas, Mitrea – Ribeiro (Tescan min 88), Balgiu – Haită (Acolatse min 66), Blejdea (Pîrvulescu min 65), Hofman – Boiciuc (Răducanu min 88)
Rezerve: Micle – Gîț, Taub, Nic. Pîrvulescu, Gugu, Tescan, M. Ciobanu, Rob. Răducanu, Acolatse
Jucători tineri: Gorcea, Dican, Haită, Hofman, Micle, Ciobanu 6/ 4 au jucat
10. Universitatea Cluj 3-0 Ripensia Timișoara 3-0
”U” Cluj: Gorcea – Gîț, D. Ispas, Gugu (cpt.), Mitrea – Ribeiro, Tescan (Blejdea, min 63 ) – Haită (Acolatse, min 78), Balgiu (Dican, min 83), Hofman (Ciobanu, min 78) – Boiciuc (Pîrvulescu, min 83)
Rezerve: Micle – Alarcon, Taub, Nic. Pîrvulescu, Dican, M. Ciobanu, Vomir, Acolatse, Blejdea
jucători tineri: Gorcea, Micle, Haită, Dican, Hofman, Ciobanu, Vomir 7/5 au jucat
11.Universitatea Cluj 3-1 Unirea Dej 3-1
”U” Cluj: Gorcea – Alarcon (Gîț, min 88), Gugu, Dican, Mitrea- Acolatse (Vomir, min 88), Balgiu – Tescan (Blejdea, min 65), Haită, Hofman (Ciobanu, min 88) – Boiciuc (Răducanu, min 78)
Rezerve: Micle – Gîț, Taub, Pîrvulescu, Moraru, Ciobanu, Răducanu, Blejdea, Vomir
Jucătorii tineri: Gorcea, Dican, Vomir, Haită, Hofman, Ciobanu, Micle, Moraru 8/6 au jucat
12.Universitatea Cluj-CS Comunal Șelimbăr 2-4
”U” Cluj: Gorcea – Gîț, D. Ispas(Vomir min 84), Dican (cpt.), Mitrea – Acolatse -Tescan(min 67 Ciobanu), Haită, Ribeiro (Blejdea min 77), Hofman( Răducanu min 67) – Boiciuc
Rezerve: Micle – M. Moraru, Taub, Nic. Pîrvulescu, Vl. Moraru, M. Ciobanu, Rob. Răducanu, Blejdea, Vomir
Jucători tineri: Gorcea, Vomir, Dican, Ciobanu, Haită, Hofman, Micle, Matei Moraru, Vlad Moraru- 9/6 au jucat
13. Universitatea Cluj-FC Brașov 1-0
„U” Cluj: Gorcea – Ciobanu (Moraru, min 82), Ispas, Gugu, Taub (Mitrea, min 60) – Ribeiro (Dican, min 84), Balgiu – Blejdea (Alarcon, min 82), Haită, Pîrvulescu (Tescan, min 60) – Boiciuc
Rezerve: Micle, Alarcon, Dican, Mitrea, Moraru, Acolatse, Răducanu, Tescan, Vomir
Jucătorii tineri: Gorcea, Ciobanu, Moraru, Dican, Haită, Micle, Vomir- 7/5 au jucat
14. Universitatea Cluj 1-0 CSA Steaua 1–
„U” Cluj – Gorcea – Alarcon, Gugu, Dican, Mitrea – Balgiu, Ribeiro (Tescan, min 65) – Pîrvulescu (Blejdea, min 46), Haită (Acolatse, min 79), Hofman – Boiciuc (Răducanu, min 84)
Rezerve: Micle, Gîț, Ciobanu, Acolatse, Raducanu, Taub, Blejdea, Tescan, Vomir
Jucătorii tineri: Gorcea, Dican, Haită, Hofman, Micle, Ciobanu, Vomir 7/4 au jucat
15. Universitatea Cluj -Astra Giurgiu 1-2
„U” Cluj: Gorcea – Alcorcon (Raducanu, min 77), Dican, Gugu (cpt), Taub (Mitrea, min 46) – Balgiu, Tescan (Ribeiro, min 46) – Blejdea (Pîrvulescu, min 65), Haită, Hofman (Ciobanu, min 77) – Boiciuc
Rezerve: Micle, Gîț, Ciobanu, Mitrea, Pârvulescu, Acolatse, R. Răducanu, Ribeiro, Ispas
Jucătorii tineri: Gorcea, Dican, Haită, Hofman, Ciobanu, Micle 6/5 au jucat
16 Universitatea Cluj-Petrolul Ploiești 0-1
”U”Cluj: Gorcea – Gîț (V. Alexandru, min 80), Dican (cpt.), D. Ispas, Mitrea – Balgiu – M. Ciobanu (Hofman, min 73), Ribeiro (Alarcon, min 80), Acolatse (Blejdea, min 73), Haită – Rob. Răducanu
Rezerve: Micle – Alarcon, Hofman, Taub, Blejdea, Val. Alexandru, Boiciuc, Tescan, Vomir
Jucătorii tineri: Gorcea, Dican, Ciobanu, Hofman, Haită, Vomir, Micle 7/ 5 au jucat
17. Universitatea Cluj-Concordia Chiajna 4-0
„U” Cluj: Gorcea – Romero, Ispas, Ilie, Mitrea (Pîrvulescu, min 27) – Balgiu, Pires (Filip, min 75) – Hofman (Ciobanu, min 68), Tescan (Haită, min 68), Fernandes, Boiciuc (min 75, Alexandru)
Rezerve: Păun, Ciobanu, Călugăr, Pîrvuescu, Remacle, Haită, Gugu, Alexandru, Ioan Filip
Jucătorii tineri: Gorcea, Hofman, Ciobanu, Haită, Păun, Călugăr 6/4 au jucat
18. Universitatea Cluj-Hermannstadt 2-0
”U” Cluj: Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Balgiu (Remacle), Pires – Hofman (Ciobanu, min 59), Tescan (Ioan Filip, min 59), Ely (Ribeiro, min 90) – Boiciuc (Alexandru, min 85)
Rezerve: Păun, Ciobanu, Alarcon, Ribeiro, Remacle, Haită, Gugu, Alexandru, Filip
Jucătorii tineri: Gorcea, Hofman, Păun , Ciobanu, Haită 5/ 3 au jucat
19. Universitatea Cluj-Dunărea Călărași 3-0
”U” Cluj: Gorcea (Păun, min 85) – Ciobanu, Ispas, Gugu, Pîrvulescu – Filip, Remacle (min 46, Pires) – Tescan (Hofman, min 66 ), Haită (Ribeiro , min 66), Fernandes – Alexandru (Boiciuc, min 76)
Rezerve: Păun, Hofman, Alarcon, Ribeiro, Pires, Boiciuc, Ilie, Vomir, Romeo
Jucătorii tineri: Gorcea, Păun, Ciobanu, Hofman, Haită, Vomir 6/5 au jucat
Concluzii
În mandatul lui Costel Enache au fost incluși în medie 6 jucători tineri pe foaia de joc și folosiți doar 5. Cei mai mulți jucători incluși de Costel Enache în campionat au fost în partidele cu Pandurii Târgu Jiu și FCU Craiova, unde acesta a inclus câte 8 jucători pe foaia de joc.
Cei mai puțini jucători tineri incluși în mandatul lui Costel Enache au fost în meciul cu Csikszereda, când au fost utilizați 3 jucători.
Cel mai introdus jucător în mandatul lui Costel Enache în partidele din sezonul regular a fost Alexandru Negrean cu 14 meciuri în sezonul regular.
De partea cealaltă, în mandatul lui Erik Lincar au fost introduși pe foaia de joc 7 jucători tineri și au jucat 5. Cei mai mulți jucători tineri incluși de Lincar au fost 9, în meciurile cu Csikszereda și CS Șelimbăr, iar cel mai puțin au fost incluși 5 jucători în partida cu Hermannstadt.
De altfel, în meciul cu Hermannstadt au fost introduși cei mai puțini jucători tineri, 3, și cei mai mulți jucători tineri introduși, 6, au fost în partidele cu FC Buzău, Unirea Constanța, Metaloglobus, Csikszereda, Unirea Dej și Șelimbăr.
Cei mai introduși jucători tineri în mandatul lui Erik Lincar au fost Albert Hofman și Florin Haită, care au bifat 19 meciuri în sezonul regular (n.r. atât în poziția de titulari, cât și în situația intrării de pe banca de rezerve). Albert Hofman este și golgheterul echipei cu 7 goluri marcate.
Editor Tiberiu Fărcaș.
