AVANCRONICĂ – Atuul lui U-BT Cluj înaintea partidei de la Pitesti. Campioana caută o nouă victorie în LNBM după „dușul rece” cu Voluntari

După înfrângerea de marți suferită pe terenul celor de la CSO Voluntari, scor 84-81, care a adus și a doua înfrangere a sezonului pentru U-Banca Transilvania Cluj, trupa pregătită de Mihai Silvășan a făcut deplasarea astăzi la Pitești, unde va întâlni formația locală.

Cu patru meciuri rămase până la finalul sezonului regulat, alb-negrii vor avea parte de încă un meci dificil împotriva celor de la BCM Pitești.

Piteștenii vin după o înfrangere în deplasare împotriva celor de la CSM Târgu Jiu și caută o victorie împotriva campioanei României, care să îi readucă într-o poziție mai bună înainte de începerea play-off-ului.

Atuul alb-negrilor înaintea partidei este că aceștia nu au mai pierdut pe terenul celor de la BCM Pitești încă din ianuarie 2019.

Baschetbaliștii lui Tudor Costescu sunt pe trei, la două puncte distanță de lider. Argeșenii au bifat 19 rezultate pozitive și 6 înfrângeri, pentru un total de 45 de puncte. Totuși, nici FC Argeș nu se mândrește cu un moral grozav, întrucât a pierdut surprinzător în weekend cu CSM Târgu Jiu, scor 78-70.

În partida cu Târgu Jiu, Mladen Jeremić a fost cel mai bun marcator, cu 17 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă. Toarlyn Fitzpatrick s-a evidențiat prin 13 puncte, 14 recuperări și un capac. Sârbul este principalul remarcat al sezonului pentru piteșteni, contabilizând medii de 14.5 puncte, 2.3 recuperări și 2.4 pase decisive.

În tur, U-Banca Transilvania a depășit-o la mare luptă pe FC Argeș Pitești, scor 78-74.

„Din nou un meci greu, cu o echipă de top din România. Ei se bazează pe un joc fizic și pe o apărare agresivă. Noi ne dorim să revenim din punct de vedere al încrederii cu o victorie. Am pierdut la Voluntari și nu ne-a căzut bine. O să facem tot ce ține de noi să câștigăm. Vom încerca să avem o apărare agresivă, acolo va fi cheia succesului mâine seară. Sper ca la final să fim învingători”, a declarat Mihai Silvasan.

Meciul dintre FC Argeș Pitești și U-Banca Transilvania va avea loc astăzi, de la ora 18:00 și va fi transmis de Digisport / Look Sport.

Text: Rareș Țâra

Editor: Vasile Manu

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8