Unul dintre cei mai titrați fotbaliști care a semnat cu Universitatea Cluj, Alexandru Chipciu, 33 ani, nu va avea drept de joc cu rivala CFR Cluj, din cauza unei clauze contractuale.
Chipciu s-a despărțit de CFR deși contractul său mai era valabil încă un sezon.
Cel mai probabil, fotbalistul nu va putea evolua împotriva CFR-ului pentru că are trecut în contract o clauză prin care gruparea de pe Cluj Arena trebuie să achite o sumă de bani în cazul în care vrea să-l folosească în meciul direct dintre cele două formații.
„În meciul direct nu știu dacă voi putea juca, e o clauză, trebuie să plătească bani, o să-mi susțin echipa să câștige. În Cluj, toată lumea e cu Universitatea.
Mi-am luat la revedere, am colegi cu care am avut relații foarte bune. Nu mai contează lucrurile astea, contează ce vom face aici
Am schimbat partea orașului. A contat că m-a vrut foarte mult U Cluj și am vrut să plec de CFR.
Toată lumea are ambiții, sunt ambiții mari. Nu trebuie să fie presiune. Important e ca echipa să se stabilizeze în Liga 1. Se poate ajunge oriunde, în fotbal nu știi. Nu trebuie să-ți faci mare dezamăgirea”, a declarat Alex Chipciu, după primul antrenament la U Cluj.