CFR Cluj, pusă la respect de FCU Craiova. Oltenii lui Croitoru au îngenuncheat campioana

CFR Cluj a fost surclasată în etapa a doua a Superligii de către FC U Craiova, echipa antrenată de Marius Croitoru, cu scorul de 3-1 după ce vișiniii au deschis scorul în minutul 15. Jocul ardelenilor a căzut inexplicabil după golul marcat, iar oltenii, într-o dispoziție de joc excelentă, au profitat din plin și au speculat inexactitățile din defensiva lui Petrescu.

Craiova și-a anunțat intențiile ofensive din startul partidei fiind prima dată periculoasă în minutul 8 când pasa lui Samuel Asamoah a tăiat defensiva clujeană iar șutul lui Radu Negru a fost blocat de Cristi Bălgrădean. Înainte de prima pauză de hidratare în minutul 15, atacanții CFR-ului au creat o fază de toată frumusețea. După o combinație între Petrila și Păun, ultimul a inventat o pasă razantă pentru Ciprian Deac care l-a lobat elegant pe Robert Popa, iar meciul părea că merge în favoarea echipei lui Dan Petrescu.

Asta până în minutul 32, când Juan Bauza a inițiat o cursă în care l-a învins pe Yuri iar pasa argentinianului l-a găsit în centrul careului pe Benjamin van Durmen care a egalat pentru craioveni. Clujenii puteau, totuși, să intre la cabine cu avantaj pe tabelă dacă Gabriel Debeljuh nu era blocat în situație de unu la unu de către Popa la ultima fază a reprizei.

Nici nu s-au așezat bine spectatorii pe scaune pentru repriza a doua că elevii lui Croitoru au marcat pentru 2-1. La prima acțiune a reprizei, Bauza l-a deschis în flancul drept pe Negru, iar centrarea acestuia a fost reluată de William Baeten pe poartă, mingea fiind parată de Bălgrădean, dar ajunsă la Andrea Compagno, golgheterul Craiovei, care nu a ratat cu poarta goală. Astfel, feroviarii începeau repriza secundă cum nu se putea mai prost.

Craiovenii au continuat jocul rapid iar clujenii nu s-au regăsit pe întreaga durată a reprizei. Doar lovitura de cap a lui Petrila a mai pus în pericol poarta lui Popa. Minutul 72 a adus o fază rar întâlnită: jumătate din apărătorii campioanei nu erau atenți la joc când Bauza a executat rapid o lovitură liberă către van Durmen, iar acesta a profitat de lipsa de reacție a defensivei adverse. Belgianul a făcut 3-1, iar clujenii nu au reușit să fie periculoși până la finalul partidei.

Se pare că vremea caniculară a fost fatală clujenilor, care nu au reușit să se adapteze condițiilor la fel de bine ca oltenii. Aceasta este prima înfrângere din noua ediție de campionat, una venită destul de devreme, comparat cu anii precedenți. Faptul că Dan Petrescu nu a schimbat atât de mulți fotbaliști care au jucat joi în preliminarii pe cât era de așteptat, a fost un factor de influență a jocului prost prestat de clujeni în urma deschiderii scorului.

CFR Cluj, după deplasarea de miercuri în Andorra, o va întâlni pe teren propriu pe Mioveni, sâmbăta viitoare, de la ora 20:30.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8