QATAR 2022. Povestea semifinalistelor. Toate cele patru combatante au avut golaveraj +3 în grupe!

Pe 6 iunie 2019 au început calificările pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. 211 echipe afiliate FIFA, inclusiv Qatar-ul, au luat startul în calificări. Motivul pentru care țara gazdă, deja având locul asigurat la turneul final, a trebuit să dispute meciuri a fost acela că primele două runde ale calificărilor contau și pentru Cupa Asiei din 2023. Primul meci a fost între Mongolia și Brunei, mongolezii reușind să se impună cu scorul de 2-0. Primul marcator a fost Norjmoogiin Tsendenbal, în minutul 10 al partidei.

Prima echipă calificată. excluzând țara gazdă, a fost Germania. Nemții au obținut biletele pentru turneul final după o victorie împotriva Macedoniei de Nord, 0-4, pe 11 octombrie 2021. Ultimul meci disputat în calificări, pe data de 14 iunie 2022, a fost între Costa Rica și Noua Zeelandă, încheiat cu calificarea nord-americanilor. Singurul marcator al meciului, Joel Campbell, a fost totodată ultimul care a trimis în plasă mingea în calificări.

Pe parcursul celor trei ani s-au disputat 865 de meciuri, s-au marcat 2424 de goluri. Golgheterul în calificările asiatice a fost Ali Mabkhout, atacantul Emiratelor Arabe Unite, cu 14 goluri. Acesta a fost și golgheterul tuturor calificărilor, niciun alt jucător din altă confederație reușind să îl depășească. Golgheterii celorlalte confederații au fost: Marcelo Moreno (10 goluri, Bolivia, America de Sud), Islam Slimani (8 goluri, Algeria, Africa), Cyle Larin (13 goluri, Canada, America de Nord și Centrală), Chris Wood (5 goluri, Noua Zeelandă, Oceania). În Europa au fost doi jucători la egalitate, Harry Kane (Anglia) și Memphis Depay (Țările de Jos/Olanda) cu 12 goluri.

Cele patru semifinaliste în calificări

Argentina s-a calificat după ce a obținut locul doi în calificările sud-americane. Un lucru interesant este că Argentina și Brazilia au disputat doar 17 meciuri, în timp ce celelalte opt combatante au disputat 18. Motivul este că meciul Argentina-Brazilia, din etapa a șasea, a fost suspendat din cauza unor probleme pe care le-au întâmpinat jucătorii argentinieni cu protocolul COVID. Meciul nu s-a mai disputat după finalizarea celor 18 etape pentru că indiferent de rezultat, clasamentul rămânea neschimbat. Argentina a terminat grupa pe locul doi, cu 39 de puncte și un golaveraj de +19 (27-8). Primul meci al Argentinei a fost pe 8 octombrie 2020, victorie cu 1-0 împotriva Ecuadorului. Biletele pentru Qatar le-a obținut pe 16 noiembrie 2021, după victoria cu Peru din 14 noiembrie și jocul rezultatelor din următoarele două zile. Golgheterii au fost Messi și Lautaro Martinez (șapte goluri fiecare), cel mai bun pasator fiind Lo Celso (cinci pase decisive).

Croația a fost repartizată în grupa H, în calificările europene. Din grupă au mai făcut parte Rusia, Slovacia, Slovenia, Cipru și Malta. Croații au terminat pe primul loc în grupă, cu 23 de puncte și au avut un golaveraj de +17 (21-4). Calificarea a fost obținută abia în ultima etapă, pe 14 noiembrie 2021, după o victorie la limită, 1-0, cu Rusia, unicul gol fiind un autogol al lui Kudryashov venit în minutul 81. Trei jucători au marcat cele mai multe goluri pentru croați: Modric, Pasalic și Perisic (trei goluri fiecare). Kramaric a fost cel mai bun pasator (trei pase decisive).

Franța s-a calificat după ce a obținut primul loc într-o grupă din care au mai făcut parte Ucraina, Finlanda, Bosnia Herțegovina și Kazakhstan. 18 puncte și un golaveraj de +15 (18-3) a acumulat campioana mondială de la ediția precedentă. Meciul care le-a adus biletele pentru turneul final a fost victoria cu 8-0, împotriva Kazakhstanului, de pe data de 13 noiembrie 2021. Principalul marcator a fost Griezmann ( șase goluri), în timp ce Mbappe, Coman și Theo Hernandez au avut fiecare câte două pase decisive.

Maroc este singura semifinalistă care a obținut calificarea în 2022, abia pe 29 martie. După ce în turul playoff-ului decisiv a remizat 1-1 cu DR Congo, în retur marocanii nu au avut emoții, câștigând cu 4-1. Pe parcursul calificărilor Maroc a disputat opt meciuri: șapte victorii și un egal. În faza grupelor golaverajul a fost de 20-1 în urma celor șase victorii. Interesant este aspectul că golgheterul din calificări, Ayoub El Kabi ( cinci goluri), nici măcar nu a prins lotul pentru turneul final.

Istoria celor patru combatante la Campionatul Mondial

Argentina este la al 18-lea Campionat Mondial și al 13-lea la rând. Ultima dată când nu s-a calificat a fost la Mondialul din Mexic din 1970. Argentinienii au câștigat trofeul de două ori (1978, 1986). 51 de victorii, 25 de înfrângeri și 10 egaluri este bilanțul de până acum al sud-americanilor, la Campionatele Mondiale, inclusiv rezultatele de la acest turneu final. Golgheterii all-time sunt Lionel Messi și Gabriel Batistuta (zece goluri fiecare), liderul de prezențe fiind Lionel Messi (24 de meciuri).

Croația s-a calificat la șase turnee finale. Singura dată când nu au reușit acest lucru, de la obținerea independenței în 1991, a fost la Mondialul din 2010. Cel mai bun rezultat a fost obținut la precedentul turneu final, când au ajuns până în finală. De remarcat este faptul că mereu când au trecut de faza grupelor, croații au terminat turneul pe podium. Bilanțul europenilor la Campionatele Mondiale este de 12 victorii, 8 înfrângeri și 8 egaluri. Davor Suker și Ivan Perisic sunt golgheterii all-time (șase goluri), liderul de prezențe fiind Luka Modric (17 meciuri).

Franța a participat de 16 ori la Campionatul Mondial, câștigând titlul de două ori (1998, 2018). Ultima dată când francezii au urmărit turneul final la televizor a fost în 1994, la Mondialul din Statele Unite ale Americii. 38 de victorii, 20 de înfrângeri și 13 rezultate de egalitate este bilanțul campionilor mondiali en-titre la turneele finale. Golgheterul all-time este Just Fontaine (13 goluri), liderul de prezențe fiind Hugo Lloris (18 meciuri).

Maroc este abia la a șasea prezență la Campionatul Mondial. Precedentul cel mai bun rezultat a fost o optime de finală (1986). Bilanțul africanilor la turneele finale este de 6 victorii, 9 înfrângeri și 6 rezultate de egalitate. Golgheterul all-time este Youssef En-Nesyri (trei goluri), liderul de prezențe fiind Achraf Hakimi (opt meciuri).

Rezultatele semifinalistelor în Qatar

Argentina a terminat grupa C pe primul loc cu șase puncte și golaveraj +3 (5-2). Sud-americanii au câștigat două meciuri (2-0 cu Mexic și 2-0 cu Polonia) și au pierdut meciul cu Arabia Saudită cu scorul de 2-1, în faza grupelor. Argentinienii au câștigat în optimi cu scorul de 2-1 împotriva Australiei, iar în sferturi au trecut de Olanda la penalty-uri (4-3), după ce în timpul regulamentar a fost 2-2. Marcatorii dublei campioane mondiale, la acest turneu final, sunt Lionel Messi (patru goluri), Julian Alvarez (două goluri), și Enzo Fernandez, Alex Mac Allister, Nahuel Molina (fiecare câte un gol). Enzo Fernandez a reușit și contraperformanța de a înscrie un autogol.

Croația a terminat pe locul doi în grupa F cu cinci puncte și golaveraj +3 (4-1). Croații au remizat 0-0 cu Belgia și Maroc și au câștigat împotriva Canadei cu 4-1, în faza grupelor. În optimi, europenii au terminat la egalitate cu Japonia, 1-1, câștigând după la penalty-uri cu 3-1. În sferturi, contra Braziliei, tabela a rămas intactă după 90 de minute, ambele goluri ale remizei , 1-1, s-au marcat în prelungiri. La loteria loviturilor de departajare, Croația a câștigat din nou, scor 4-2. Marcatorii finalistei din 2018, la acest turneu final, sunt Andrej Kramaric (două goluri) și Marko Livaja, Lovro Majer, Ivan Perisic, Bruno Petkovic (fiecare câte un gol).

Franța a câștigat grupa D, acumulând șase puncte, golaverajul fiind de +3 (6-3). Campioana en-titre a câștigat primele două meciuri (4-1 cu Australia și 2-1 cu Danemarca), cedând în ultima etapă cu 1-0 împotriva Tunisiei. În optimi, francezii au câștigat cu 3-1 contra Poloniei, ca după să treacă de Anglia, în sferturi, cu 2-1. Marcatorii Franței, la acest turneu final, sunt Kylian Mbappe (cinci goluri), Olivier Giroud (patru goluri) și Adrien Rabiot, Aurelien Tchouameni (fiecare câte un gol).

Maroc a terminat pe primul loc în grupa F, cu șapte puncte și golaveraj +3 (4-1). Marocanii au câștigat două meciuri (2-0 cu Belgia și 2-1 cu Canada) și au remizat, 0-0, cu vicecampioana mondială, Croația. În optimi, africanii au câștigat la penalty-uri cu scorul de 3-0, după ce în primele 120 de minute tabela nu a suferit modificări. În sferturi, au mai eliminat o echipă europeană, câștigând cu 1-0 împotriva Portugaliei. Marcatorii Marocului, la acest turneu final, sunt Youssef En-Nesyri (două goluri) și Zakaria Aboukhlal, Romain Saiss, Hakim Ziyech (fiecare câte un gol).

Trivia

Toate cele patru semifinaliste au terminat faza grupelor cu golaveraj +3.

Lionel Messi va deveni, cel mai probabil, jucătorul cu cele mai multe meciuri la turneele finale. Pe primul loc se află Lothar Matthaus cu 25 de meciuri, Messi având, deocamdată, 24 de partide.

Croația a terminat patru , din cele cinci meciuri, la egalitate, în timpul regulamentar de joc.

Franța a luat gol în fiecare meci la acest Campionat Mondial.

Maroc este prima echipă africană calificată în semifinalele competiției.

Tudor Moisa

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *