Interviu de Matei Hurmuz

Mulți dintre noi nu cunoaștem sportul numit „baseball”. Poate am mai auzit termenul folosit în diferite contexte sociale, dar acest sport este practic nerecunoscut în România. Ciudat, având în vedere popularitatea sa de peste ocean, dar, recent, până și din Europa.

Alternativa acestui sport este întocmai „renumitul” nostru sport național, oina, având multe elemente în comun. Cu toate acestea, baseball-ul nu este inexistent la noi, ci doar într-un stagiu etern de stagnare. Lipsa sa de popularitate face ca singurul mod în care poți auzi de baseball în România este dacă te interesezi în mod direct de acest sport – ceea ce am și făcut.

Baseball-ul, un sport care stârnește pasiuni în România

Sunt 32 de ani de când se practică baseball-ul în România. Există, deci, un campionat național, diferite echipe din multe orașe și cel mai important, mulți oameni pasionați. Există până și doi români ale căror cariere au trecut granițele noastre și care au reprezentat naționala cu mândrie.

Unul dintre ei este Mihai Burlea, care a evoluat în Statele Unite ale Americii, locul unde baseball-ul se bucură de cel mai mare succes continental. Cel de al doilea este Eduard Pîrvu, un om modest al cărui poveste mă fascinează. Cariera sa a început în țară, dar l-a dus ulterior din Taiwan până în Italia, unde a jucat în prima ligă națională de baseball.

Într-un interviu acordat pentru sportulclujean.ro, Eduard Pîirvu ne-a reprezentat cu succes țara și pe plan internațional și a avut șansa să joace la rândul său, în America. În momentul de față, acesta este antrenorul echipei Eagles Cluj, înființată recent datorită propiilor eforturi.

Eagles Cluj este doar una dintre cele cinci echipe care participă în Campionatul Național, împreună cu Atletico Alexandria, LPS Roman, Leaders Călărași și ThunderWolves Botoșani. Având în vedere cele menționate, oare ce oprește baseball-ul din a se dezvolta în România?

Reporter: De ce este atât de mic baseball-ul în țară?

E. Pîrvu: „Cred că unul dintre motivele pentru care baseball-ul este așa mic în România este lipsa investițiilor. Nu se investește absolut nimic în baseball, mai ales în comparație cu alte sporturi, precum fotbalul. Dacă măcar 10% din ce se investește în fotbal s-ar investi și în baseball, sportul acesta ar crește exponențial de mult. Un al doilea motiv este pentru că în federația noastră de baseball – Federația Română de Baseball și Softball – oamenii de la conducere nu și-au dat interesul în ceea ce privește dezvoltarea sportului. Acestea două sunt principalele cauze pentru care în România baseball-ul e așa mic. Fară interesul celor de la conducere și fără investițiile necesare, nici nu are cum să crească”

Reporter: Baseball-ul este considerat mai mult decât un sport, reprezentând o întreagă cultură. Nu credeți că principalul motiv pentru care nu a ajuns în România este pentru că această cultură abia a ajuns peste ocean? Baseball-ul este puțin practicat în Europa. Există țări în care se joacă, dar nici nu se apropie de nivelul de popularitate pe care baseball-ul îl are în America.

E. Pîrvu: „În America este foarte practicat, în Japonia la fel, unii clasându-l chiar pe primul loc. În ceea ce privește Europa, baseball-ul se dezvoltă din ce în ce mai mult. Spre exemplu, în Italia există mii de stadioane de baseball, am jucat acolo și cunosc numărul. Orice țară europeană are măcar un stadion de baseball construit și o federație care luptă pentru dezvoltarea acestui sport. În concluzie, cultura baseball-ului evoluează și în Europa. În schimb, la noi în țară încă nu există un teren oficial de baseball unde ne putem desfășura activitatea, sau măcar turneele. Toate competițiile au loc pe un teren de fotbal, pe care încercăm să îl amenajăm așa cum trebuie. Astea sunt condițiile. În toate țările menționate s-a dezvoltat și acest sport, dar la noi nu prea”.

Reporter: Au mai existat inițiative în Cluj-Napoca cu privire la baseball?

E. Pîrvu: „Da, în 2013 dacă nu mă înșel. Veniseră câțivă americani care au făcut niște tabere de baseball, nu cluburi. Scopul lor a fost să învețe copiii să joace baseball, iar taberele respective au durat un întreg an. Tot procesul s-a întrerupt când antrenorul principal s-a decis să se mute de aici și așa s-a terminat singura inițiativă de baseball din Cluj pe care o cunosc”.

Reporter: Cum arată viitorul baseball-ului în România?

E. Pîrvu: „Momentan există doar 6 echipe, din mai multe orașe: București, Cluj-Napoca, Roman, Alexandria, Călărași și Botoșani. Acum cățiva ani au fost și până la 12 echipe care jucau în Campionatul Național. Practic, baseball-ul se joacă de 32 de ani în România, dar n-au existat oameni să facă acel pas care să ducă la dezvoltarea acestui sport. S-a stagnat foarte mult timp. Anul acesta s-au făcut niște schimbări în federație, s-a schimbat structura dar și membrii, inclusiv președintele acesteia.

Eu cred că sunt șanse ca baseball-ul să înceapă să se dezvolte, pentru că la conducere sunt acum oameni care chiar au jucat și sunt pasionați de acest sport. Suntem în punctul în care am realizat niște proiecte pe care abia așteptăm să le implementăm. Dorim să îl introducem și în școli.

Vrem să și integrăm cumva acest sport în diferite afaceri locale și cu ajutorul federației, vreau să ajung la niște orașe cheie unde începem mai multe cluburi. Recent am fost la Brașov, unde am făcut o selecție de copii și unde o să dezvoltăm încă o echipă. În primăvară o sa trec pe la Timișoara, unde vreau să deschidem alt club. Cam așa arată planul nostru și sperăm să atragem cât mai mulți oameni”.

Reporter. Crezi că joacă un rol oina, fiind sportul național, în defăimarea baseball-ului?

E. Pîrvu: „Oina nu are o vină, e un sport frumos cum este orice sport în felul lui. Cele două par că seamană, dar au multe diferențe. Cred totuși că dacă s-ar uni, ambele sporturi ar beneficia și s-ar dezvolta mai frumos în România„.

Reporter: Cum te poate stârni pasiunea pentru un sport așa mic?

E. Pîrvu: „Dacă nu ai prins un meci din State și nu te-a fascinat din prima, e imposibil să înceapă să te pasioneze. Singura variantă este să ai norocul să întâlnești un atrenor care să pună baseball-ul în inima ta. Să te învețe să arunci, să înțelegi regulile – să îți pună mănușa în mână. E ca mersul pe bicicletă. Cât timp îl înveți și continui să joci sportul ăsta, să evoluezi, atunci pasiunea pentru el o să tot crească”.

Povestea Eagles Cluj, relatată de către Eduard Pîrvu:

Reporter: De ce este baseball-ul un joc frumos și cum ți-a fost stârnită pasiunea pentru acest sport?

E. Pîrvu: „Pe mine baseball-ul m-a fascinat chiar de la vârsta de 6 ani. Fratele meu a fost la un antrenament de baseball când eram mici. Când a ajuns acasă mi-a spus că: “Edi, deci atât de frumos e sportul ăsta, n-ai idee.” Eu nici nu știam ce sport e ăsta, aveam alte interese. Voiam să mă joc cu prietenii, nu să ajungă baseball-ul o prioritate pentru mine, dar când am văzut fericirea de pe chipul lui și cât de tare pare că l-a fascinat ce a făcut la prima lui zi de antrenament m-am decis că vreau și eu să încerc asta.

A doua zi m-am dus și eu la antrenament și încă țin minte cum am pus prima oară mâna într-o mănușă, m-am dus la antrenor și am zis că: “Domn antrenor, vreau și eu să fac baseball!” Mi-a zis să țin bine mănușa și m-am dus să arunc pase cu fratele meu. Alea au fost primele noastre pase… El mi-a arătat cum se prinde, cum se aruncă și m-am prins repede. De la vârsta respectivă a început să mă pasioneze baseball-ul.

Frumusețea acestui sport constă în faptul că trebuie să te dedici foarte mult sufletește și să ai multă răbdare și înțelegere pentru a câștiga. Baseball-ul este un joc mental, nu fizic. Cine are tactica mai bună și comite mai puține erori învinge. Mai mult de atât, acest sport te dezvoltă în multe direcții – intelectual, pentru că numai că să înțelegi regulile jocului trebuie să îți pui mult mintea la contribuție. Sub presiunea jocului, orice decizie devine foarte importantă și apreciez profund acest aspect al sportului. În baseball, câștigă cine e mai bine pregătit mental și spiritual. Anii mei de experiență în domeniu m-au disciplinat mai tare decât orice altceva. Un alt avantaj reiese din oamenii pe care îi întâlnești. Am cunoscut o mulțime de oameni prin intermediul baseball-ului, fiind o pasiune comună pentru toți care joacă.”

Reporter: Edi, ai reușit în tânăra ta carieră de antrenor să stârnești la rândul tău pasiunea pentru baseball în inima copiilor?

E. Pîrvu: „Da, și de când sunt antrenor la Cluj ma bucur că ne-am dezvoltat mult și pe partea de juniori. Avem o grupă pentru copii de la patru la șase ani, de la șapte la zece ani și apoi de la zece la 14 ani. Am reușit să pun în inima lor ce mi-a fost pus mie când eram mic. Am avut răbdare cu cei mici, cărora le-am explicat fiecare lucru pe care poate nu l-au înțeles. Investesc mult în aceste grupe, le întrunez, stau cu cei mici, povestesc cu părinții și toate acestea creează o pasiune pentru baseball în sufletul lor.”

Reporter: Cum arată viitorul echipei Eagles Cluj?

E. Pîrvu: „În cei doi ani de când antrenez echipa, am reușit să ne dezvoltăm foarte rapid. Am avut și norocul să dau de oameni care s-au implicat în club, iar dedicarea lor este foartă importantă pentru acest sport. Ne-a fost ușor să evoluăm când toată lumea și-a dat interesul. La anul, obiectivul nostru este deja să câștigăm campionatul. Este uimitor faptul că la ultimul turneu am reușit să câștigăm trei meciuri din patru. A fost o evoluție accelerată, de care ne bucurăm cu toții”

Reporter: Ce așteptări ai de la sezonul următor?

E. Pîrvu: „Așteptările pe care le am sunt realiste. Obiectivul la seniori este să câștigăm campionatul. Am mărturisit dezvoltarea băieților, pe orice plan, pe partea de disciplină, dar și cea tehnică și am foarte mare încredere în ei. Încercăm să mai aducem un aruncător că să ne întărim echipa și mai tare. Cred că vom reuși acest lucru. Pe partea de juniori, îmi doresc să mai fac niște selecții și să mai atrag copii pasionați de sport. Mai mult decât acestea, mi-ar plăcea să reușim să dezvoltăm și mai tare comunitatea, deoarece baseball-ul chiar este un sport special”.

Reporter: Care este scopul clubului?

E. Pîrvu: „Scopul nostru principal este să ajungem să creăm o comunitate prin care oamenilor să le fie ușor să practice acest sport. Așteptăm cu brațele deschise oameni de la 4 ani până la 70! Vrem să oferim o platformă prin care jucătorii să își transpună pasiunea pentru baseball. Vrem ca pe lângă echipa serioasă de seniori, să mai facem una unde poate veni să joace oricine, din plăcere. Scopul nostru este să unim oamenii, să legăm o comunitate și să ne disciplinăm împreună – prin sport!”

Reporter: Din ce știm, tu ești cel mai realizat baseballer cu care noi, românii, ne putem mândri. Te-ai așteptat în momentul în care ti-a fost pusă mănușa în mână la șase ani să ajungi să primești oferte de joc din străinătate și să îți reprezinți țara la nivel internațional?

E. Pîrvu: „Niciodată nu m-am așteptat la asta. Nu m-am așteptat nici măcar să ajung printre cei mai buni jucători ai României, dar am muncit foarte mult că să ies cumva din tiparul acesta de a juca un singur sport aici și să fiu mulțumit cu asta. Am vrut să trec mai departe. Simțeam că se poate mai mult de atât și asta m-a motivat să muncesc – ca să arat că se poate. Revenind la întrebare, în punctul respectiv nu aveam cum să mă gândesc cum o să arate viața mea și cât de multe beneficii are să îmi aducă sportul în cauză„

Reporter: A fost un vis îndeplinit să ajungi în punctul respectiv?

E. Pîrvu: „Da. Mi-am dorit din toată inima mea să ajung la un nivel foarte înalt ca să pot arăta oamenilor că și în România se joacă baseball! Am dorit să îmi reprezint țara și am reușit să fac asta tocmai prin baseball, fapt de care mă bucur foarte tare. Nici nu m-am gândit ca pot face parte dintre românii care urmau să fie selectați pentru MLB European Academy. (academia primii ligi de baseball americane). Pentru mine, confirmarea că am fost selectat la această academie a fost o veste uimitoare. Nu mi-a venit să cred! Știam că există mulți alți sportivi care ar fi putut intra.

Practic, au fost selectați doar primii 50 de sportivi din Europa, în urma evaluărilor americanilor de la academie. Eu doar m-am dus la aceste probe ca să dovedesc că pot juca niște baseball, iar ei chiar m-au selectat. Mă gândeam cum e posibil așa ceva? Eu care vin dintr-o țară unde n-am jucat niciodată baseball pe un teren de baseball? Amuzant a fost că am participat și în anul următor, când am fost selectat din nou, la aceași academie!”

Reporter: Mai cunoști români care au avut oportunitatea să joace baseball la academie?

E. Pîrvu: „Strict la această academie de baseball n-a mai fost selectat niciun român. Eu am fost singurul, dar îmi doresc să mai fie selectați și alții… În schimb, acum mulți ani, a existat un jucător numit Mihai Burlea care inițial juca în România, la Dinamo. Pe el îl văzuse un american care l-a chemat să joace baseball la un colegiu din State. Eu n-am jucat în America. Mihai Burlea este singurul jucător român care a evoluat acolo. Cred că am jucat la un moment dat împreună la națională. Nu s-a întâmplat de mai multe ori deoarece ambii suntem aruncători și evoluăm pe aceași poziție, dar am prins un meci împreună”.

Reporter: Cum se simte să îți reprezinți țara în calitate de sportiv și cum arată cel mai bun moment pe care l-ai avut pe teren?

E. Pîrvu: „Este un moment unic. Se simte extraordinar să poți demonstra lumii și altor țări europene că se joacă baseball și în România. Fiind acolo, chiar am avut oportunitatea să fiu ales de către un manager pentru a juca la echipa Europei de under 21. Am mers în Asia, în Taiwan, unde am jucat cu mai multe selecționate precum Japonia și Coreea. Am avut onoarea să fac parte din selecționata Europei, unde aveam încă 40 de colegi care jucau la cluburi mari europene, dar și în America. A fost interesant...

Dar mai interesant a fost faptul că până atunci eu nu jucasem niciodată pe o nocturnă! Atunci am aruncat pentru prima oară pe nocturnă. Am probleme cu ochii, dar ziua văd bine. Fiind aruncător, trebuie să văd bine semnele colegului, dar când am fost pus atunci în meci, abia vedeam ce îmi arată! A trebuit să îmi arate prin semne pe corp. Așa a funcționat prima mea seară pe nocturnă. Aruncând ceva reprize de-a lungul campionatului, după vreo zece zile, managerul avea nevoie de un jucător care să arunce împotriva Coreei.

Nu s-a știut pe cine să pună titular. Dar managerul a văzut că Edi a aruncat multe reprize bune și m-a întrebat dacă vreau să încep eu meciul împotriva Coreei. Mi-am spus că „Vai de mine!” Deci erau niște emoții atât de mari, nu ai idee. Până în momentul acela, aruncătorii titulari de top jucau câte cinci reprize maxim. Când am fost ales eu să arunc, am aruncat șapte reprize și am câștigat contra unei echipe care până atunci ne bătuse deja de două ori – și ne-au bătut grav. După victoria asta am primit titlul de MVP (cel mai valoros jucător) al meciului.

A fost o mândrie să realizez asta și să pot reprezenta România. Mă simțeam foarte entuziasmat în toate aceste momente – cele mai tari momente din cariera mea! Se simte extraordinar, mai ales având în vedere că nu jucasem niciodată pe o nocturnă!”

Despre aventura tânărului sportiv în Italia

Reporter: Cum a fost să evoluezi în prima ligă a Italiei?

E. Pîrvu: „Aventura mea în Italia a început exact după ce am terminat facultatea, în 2017. M-a chemat acolo o echipă din liga a doua, unde am jucat un sezon. Surprinzător, sezonul următor, am fost chemat de Parma, o echipă din prima ligă. Ca să vă dau niște context, când eram mic, undeva la opt ani, am fost pentru prima oară în Italia. Am ajuns la un meci de baseball din prima ligă, unde jucau două echipe italiene la un nivel care m-a impresionat profund. După 17 ani, am reușit să joc și să arunc și eu la rândul meu în liga pe care o admiram de la vârsta de opt ani.

Deci, am jucat la Parma acest sezon pe care aproape l-am terminat, dar echipa m-a dat afară…O să explic pe scurt ce s-a întâmplat în acest punct al carierei mele. Când am semnat cu Parma, încă îmi doream foarte mult să joc și la naționala României. Trebuia să mergem la calificări pentru Campionatul European și îmi doream să arunc pentru națională. După multe rugăminți, echipa tot nu m-a lăsat să plec să reprezint România. Parma avea nevoie de mine să arunc în prima ligă.

Ceilalți jucători care au fost chemați de echipele lor naționale au fost lăsați să plece, dar Edi nu, pentru că Edi nu era titular la Parma iar șansele României la calificare erau oricum mici. Cu toate acestea, am reușit să ajung la un acord cu echipa, iar aceștia au spus că mă lasă să plec pentru a reprezenta România – dar doar pentru un singur meci. Nu puteam să mă înțeleg deloc cu ei…Până la urmă m-am dus la meci. În urma lui, selecționata României nu era sigură dacă se califică sau nu. A trebuit atunci să iau o decizie: ori să mă duc înapoi în Italia, ori să rămân cu echipa României.

Trebuia să mă întorc în Italia, unde mă aștepta un meci contra Bologna, cu peste trei mii de oameni în tribună. Puteam face asta, doar că doream să arunc pentru țara mea! Voiam să mă calific împreună cu țara mea în grupa următoare. Am așteptat rezultatul unui alt meci, care decidea dacă ne putem califica sau nu cu România.Rezultatul a fost în favoarea noastră, așa că mi-am făcut decizia și am mers să joc împotriva Ucrainei. C

Când au aflat cei de la Parma, m-au dat afară. Meciul cu Ucraina mergea bine, conduceam cu cinci la trei. Apoi, a început o ploaie torențială, iar arbitrul a amânat meciul. Până la urmă, rezultatul s-a decis în funcție de cine conducea înainte de începerea ploii, când Ucraina conducea cu trei la doi…Dar a meritat! Anul următor, cei de la organizație au decis că rezultatul nu a fost corect și au trecut și România în următoarea fază. După ce s-a întâmplat la Parma, am avut pentru o perioadă o imagine foarte proastă.

Multe cluburi m-au considerat neserios, dar Edi a fost singurul jucător care nu a fost lăsat să își reprezinte țara pe plan internațional. Nu am ieșit bine după evenimentul de la Parma, dar încă am reușit să fiu contactat de o altă echipă din Italia – Redipuglia. Am jucat și pentru ei, unde am fost titular. A fost un sezon foarte bun pentru mine, dar echipa nu se descurca așa bine. M-am decis să mă întorc în România, unde am primit într-o zi o ofertă de la un colegiu din State. Era o ofertă foarte bună, asigurându-mi și cazare și studii.

Aveam practic contractul în fața mea dar mă aflam atunci într-un punct confuz în viața mea. Eu sunt o persoană religioasă și îmi amintesc cum stăteam atunci în rugăciune și mă gândeam: „Doamne, nu mai vreau să fac pașii aceștia singur. Vreau să te implici și să știu că iau decizia cea mai bună.” Cumva, a vorbit atunci Dumnezeu în inima mea și mi-a oferit o pace interioară, spunându-mi că trebuie să rămân în România.

Eu asta am simțit. Nu știam ce o să se întâmple și ce o să fac în România pentru că toata viața mea am jucat baseball. Timp de doi ani de zile am jucat la echipa din Botoșani, dar înafară de asta nu prea m-am mai implicat în baseball. Apoi, mi-am dorit să mă mut la Cluj și să fac o echipă de baseball în care să investesc tot ce am învățat eu pe parcursul vieții mele.

Viața mea s-a schimbat mult din punctul respectiv, dar nu regret nimic și mă simt zilnic binecuvântat. Am reușit să creez acum o comunitate la Cluj și mă simt recunoscător pentru tot ce am în momentul de față. Iubesc ceea ce fac”

Cine este Eduard Pîrvu, 27 ani

Acesta este poate cel mai realizat baseballer român, fiind și antrenorul actual al echipei clujene Eagles, fiind totodată și un jucător activ, care practică și promovează acest sport de 20 de ani. Acesta a avut un impact nu numai național, ci internațional, reprezentând până și echipa Europei de baseball în diferite competiții. A câștigat numeroase premii la acest nivel și a reușit să fie selectat de două ori de către americanii de la academia MLB. (Major League Baseball) Ulterior, acesta a evoluat în campionate competitive, precum prima ligă de baseball a Italiei, unde a jucat pentru Parma Clima și Rangers Redipuglia.

Eduard a terminat studiile la Facultatea de Sport din București, unde a obținut licența de antrenor de baseball. Împreună cu alți doi tineri pasionați de baseball, acesta a creat clubul Eagles Cluj, al cărui viitor arată promițător.

Matei Hurmuz, student An 1, Jurnalism, UBB Cluj