Discurs realist al lui Dan Petrescu despre realitatea fotbalului românesc. „Nu sunt bani, trebuie să fim realiști. Când veți mai vedea pe cineva în primăvara europeană să mă sunați”

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, a avut un discurs realist despre realitatea fotbalului românesc și lipsa de performanță. Acesta a susținut că nu sunt bani și ne lipsește forța financiară.

Redăm discursul tehnicianului român despre situația fotbalului din România.

„În România suntem departe de adevăr, asta e realitatea și din păcate nu vedem asta. Și ca la echipa națională când eu am anunțat cu Hagi că 20 de ani nu ne mai calificăm la mondiale, trebuia să spunem 40, am greșit. Așa și în cupele europene, hai să vedem cine va mai fi în primăvara europeană și mă sunați.

Fotbalul românesc nu e bine dacă nu sunt bani, haideți să băgăm bani, să vină și la noi patroni din China, că peste tot vin numai la noi nu. Să vină să bage bani și apoi să cerem, să avem bugete de 100 de milioane cum are Dinamo Zagreb și noi ne întrebăm de ce ne bat. Ăia care vorbesc la televizor au interes.

Voi nu vedeți ce bugete au echipele astea și ce bugete avem noi? Noi luăm jucători liberi din Saudia și Israel, de la locul 10, asta e la CFR acum și voi vreți să câștigăm Champions League.

De ce nu suntem realiști? Noi trebuie să fim realiști. Toată lumea dă vina pe antrenor. Eu plec poate, dar ce credeți că o să se întâmple după aia? Asta e realitatea, nu sunt bani. Hagi vorbește la fel și toată lumea îl atacă. Dați-i și lui Hagi buget, dați și la CFR buget și am să vedem unde mergem și noi. Credeți că dacă vine Guardiola mâine la o echipă în România ce o să facă, o să ceară 10 jucători, că nu e el magician să joace.

Noi nu vedem realitatea. O să vedeți când vine Savic dacă nu l-ați văzut pe viu și o să vedeți cum arată un fotbalist de 100 de milioane. Și noi suntem toată țara atâta. Și voi vreți să îi bateți? Dacă pierdem ce să facem, dacă ei sunt mai buni ca noi? La CFR nu mai sunt jucătorii care au fost. De ce nu ne trezim cu toții? Asta e realitatea. Culio jucase la Galatasaray, Djokovic în Italia, Vinicius a jucat finala de Europa League, Hoban a jucat în Israel, Arlauskis câștigase campionatul, ăștia erau jucători pe care i-am avut atunci.

Nu trebuie să visăm la cai verzi pe pereți, asta e realitatea. Noi facem antrenamente la fel, dar asta e realitatea fotbalului românesc acum. În România nu cheltuie nimeni, dacă dă 2 milioane de euro pe un jucător e record mondial. Suntem orbi cu toții? Nu vedem că nu cheltuim bani? Am fost de șase ori antrenorul anului și sunt prost acum dintr-o dată? Nu sunt prost, am făcut și eu ceva pentru fotbalul românesc și ca jucător și ca antrenor, dar și Hagi a făcut. Noi suntem proști, dar nu ne crede nimeni pentru că sunt interese.

Dați-ne bani, băgați bani în fotbal și hai să vedem ce echipe avem după aia, apoi ne batem și noi la Champions League. Dar la ce bugete avem acum, ce să facem? Am ajuns în primăvara europeană e miracol, e maxim ce poți scoate. Și am avut și ghionionul să cădem cu Lazio, dacă cădeam cu altă echipă mai era o șansă. Acum încercăm și cu Lazio, că i-am mai bătut odată când au venit aici”, a declarat Petrescu în conferința de presă premergătoare partidei cu FC Argeș.

Meciul dintre CFR Cluj și FC Argeș va avea loc duminică, 19 februarie, de la ora 17:00 și va fi transmis de DIgisport 1, Prima Sport și Orange Sport.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8