Universitatea Cluj a mizat pe patru juniori promovați din academie în amicalul câștigat, duminică, împotriva divizionarei secunde Csikszereda, cu scorul de 2-0.
Pentru „U” a deschis scorul prin „decarul” Florian Haită în minutul 39, jucătorul fiind introdus pe teren în minutul 31 în locul lui Pițian.
La pauză, Sabău a operat două modificări, juniorii Rotund și Trif au intrat în locul lui Bălan și Horșia.
Raul Rotund a reușit să înscrie golul de 2-0 în minutul 57, aceasta fiind a doua reușită pentru el la prima echipă.
Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Aurelian Păun, Tudor Pojar, George Bălan, Răzvan Călugăr în locul lui Plamen Iliev, Romario Pires, Lorand Fulop și Dragoș Tescan.
De asemenea, în tricoul lui „U” și-a făcut debutul și fundașul stânga Ivan Goranov.