CFR Cluj s-a impus în fața celor de la UTA Arad cu scorul de 2-1 în urma unui meci deosebit, cu nenumărate evenimente și câteva greșeli de arbitraj impardonabile. Unele greșeli făcute de arbitrul Lucian Rusandu au fost corectate de VAR. Antrenorul oaspeților, Laszlo Balint crede că arbitrajul video a fost mai mult împotriva echipei sale și în această seară.
„Deja am ajuns la capătul puterilor. Acceptăm înfrângerea, ne-a bătut campioana, suntem proștii proștilor, am pierdut pe greșelile noastre. Dar cât există VAR, vreau să existe echidistanță, pentru că ne crapă ceva în cap. Am înțeles că nu a fost penalty la penalty-ul ratat, la Roger am înțeles că trebuia dat roșu la Deac, pe Vukcevic l-am pierdut 3-4 săptămâni, pentru fault criminal, plus fault la Milosevic, care are urme de picior de sus până jos.
Ok. Noi ne chinuim, suntem pe penultimul loc, acceptăm soarta, dar vrem să fim tratați ca restul echipelor. Azi arbitrajul a fost sub orice critică!”
Balint: „Chiar nu mai suntem în stare să arbitrăm un meci?”
Vrem totuși și partea asta de echidistanță. Pentru că azi am crezut că îmi crapă capul! Nu se poate! La fiecare fază să așteptăm VAR-ul, chiar așa?! Chiar nu mai suntem în stare să arbitrăm un meci și să vedem niște lucruri evidente? Cornere pe care le-am văzut eu de pe bancă și care nu au fost, faultul evident la golul lor. De ce trebuie să stăm câte 2, 3, 5 minute să ne crape venele și să tot așteptăm VAR-ul?
Petrescu, replică pentru Balint: „Să se mai uite o dată la fază!”
Dan Petrescu a dat replica în legătură cu fazele de arbitraj. Acesta este sigur că penalty-ul a fost acordat corect și că golul lui Janga nu trebuia să fie anulat.
„Aș putea să mă plâng la golul anulat. A fost un duel, amândoi s-au luptat iar arbitrul era în față și a lăsat jocul să continue. Nu înțeleg de ce a mai trebuit să revină. Am stat 5 minute să vedem dacă e fault, pentru mine nu a fost fault.
Este părerea lui, dar să se mai uite o dată la fază. E păcat să te legi de arbitraj la un meci ca acesta în care ei nu au ajuns la poartă în prima repriză, trebuia să fie 3-0, după care 11 contra 10, normal că au dominat. Le urez baftă în continuare, dar astăzi echipa mai bună a câștigat.” a spus antrenorul CFR-ului la conferința de presă
