Dan Petrescu a prefațat derby-ul cu FCSB de vineri. Antrenorul CFR-ului așteaptă un stadion plin: „Toată lumea vrea victoria!”

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu a oferit declarații cu privire la jucătorii care nu vor evolua împotriva celor de la FCSB în meciul de duminică seară, 9 aprilie. Ciprian Deac, Mario Camora, și Nana Boateng vor sta pe tușă pentru încă 2-3 meciuri. Antrenorul clujenilor crede că echipa sa poate face față FCSB-ului chiar și cu aceste absențe.

„Sunt accidentări care o să dureze. În următoare 2-3 săptămâni o să fie indisponibili. Am jucat alaltăieri, iar astăzi a fost primul antrenament după meciul cu FC Argeș. Vedem ce probleme vor mai fi.

E clar că și la FCSB, când lipsesc Olaru, Compagno, nu este ușor, la fel și la Farul, când nu sunt Alibec sau Artean. La orice echipă din play-off se vede când lipsesc jucători importanți. Trebuie să facem față fără ei. Sunt convins că stadionul va fi plin, toată lumea vrea victoria. Un meci care pe care, nu mai este ca în campionat, acum toate punctele contează.

„Bursucul” a vorbit și despre arbitrul delegat la derby, Radu Petrescu: Nici nu știam. Sunt convins că au ales un arbitru cu ecuson FIFA și cel mai mult îmi doresc ca la finalul meciului să nu se vorbească despre arbitraj, dar în play-off e greu. Mereu se găsește cineva să comenteze o fază. Important e cine trage liniile, pentru că în ultimele două meciuri ne-au costat 4 puncte liniile astea”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă dinaintea meciului cu FCSB.

CFR Cluj – FCSB se joacă vineri, 9 aprilie, în Gruia, de la ora 21:00!

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8