Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a fost propus în funcția de selecționer al echipei naționale a României după plecarea lui Edi Iordănescu.
Propunerea a venit din partea fostului jucător al Stelei, Marius Baciu, pentru care a evoluat în peste 100 de meciuri, dar și fost jucător al lui U Cluj. Acesta este în prezent antrenor și a declarat că în vede le Ioan Ovidiu Sabău selecționerul României.
„U Cluj e o echipă care se numește Neluțu Sabău, din punctul meu de vedere. E unul pe care eu îl idolatrizez, și ca jucător, și ca antrenor. Am avut un pic de șansă chiar să mă antreneze, pe finalul meu de carieră, la Bistrița. Eu tot timpul l-am urmărit, și când antrena la Mediaș am stat de vorbă cu el, era antrenor deja modern, eu jucam în Franța, el era la Mediaș, și l-am simțit modern și modest.
Un om pe care eu îl văd și selecționerul României! Dacă ar accepta, că îl vad așa puțin…Eu sunt ferm convins că Neluțu, prin prezența lui, prin eleganța lui de antrenor, om, și așa mai departe, a făcut nucleul ăsta de jucători valoroși, valoarea lui a dat identitatea jucătorilor. Chipciu are valoare, e totuși la o vârstă, Dan Nistor are valoare, dar totuși are o vârstă, i-a adus pe toți la unison, Mitrea la fel.
Mie îmi place foarte mult cum se exprimă echipa asta, eu cred că au șanse mari să intre în play-off, dar totul depinde de liniștea pe care a creat-o Neluțu Sabău. Și anul trecut, când a venit, a reușit să salveze echipa într-un moment complicat! Chiar dacă și Neagoe a avut niște rezultate, parcă tot nu era liniștea asta, cum e cu Sabău”, a declarat Marius Baciu pentru Prosport.