Simona Halep a revenit pe teren și a fost primită ca „acasă” la Cluj

Cea mai bună jucătoare de tenis a României, Simona Halep, a revenit, din nou, pe terenul de tenis, într-un meci demonstrativ spectaculos la Sports Festival, alături de Andrei Pavel, și fostele legende ale tenisului mondial, Andre Agassi și Steffi Graf.

Halep este foarte iubită și apreciată la Cluj, fiind primită cu multă căldură de spectatoi. Tenismena a ținut să le mulțumească pentru susținere, mai ales în perioada în care a fost suspendată.

„Ca de fiecare dată, am o primire deosebită aici la Cluj, vreau să vă mulțumesc din suflet, a mers direct la inimă, mai ales după perioada prin care am trecut și, datorită dumneavoastră, tuturor, astăzi sunt aici, bucuroasă să fiu din nou pe un teren de tenis și să vă simt susținerea, iubirea pe care mi-ați oferit-o în acești doi ani. De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis„, a spus Halep înainte de meciul demonstrativ.

Halep așteaptă revenirea în competiții

Simona a mai spus pe BTarena că se gândește la revenirea în competiții.

„Mi-aţi dat multă putere în perioada aceasta și nu vreau să sune a discurs de retragere, pentru că mă gândesc la revenire, nu la retragere.

Sper să fiu aptă să mai joc la cel mai înalt nivel, o să fac tot ce pot ca să ne mai bucurăm împreună de niște meciuri, de niște victorii, sper. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din aceşti doi ani, spun asta pentru că au fost grei, dar astăzi este bine„, a mai spus Simona Halep.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8