CFR Cluj a anunțat revenirea mijlocașului croat Damjan Djokovic (34 de ani) în Gruia. Acesta a semnat cu gruparea feroviară un contract până la finalul acestui sezon și a fost adus pentru a-l face uitat pe Karlo Muhar.
„Bine ai revenit, Damjan Djokovic!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că mijlocașul Damjan Djokovic revine în Gruia, locul în care a trăit cele mai mari performanțe din cariera sa sportivă
Alături de CFR Cluj, echipă pentru care a bifat 152 de prezențe, fotbalistul croat a câștigat de 4 ori titlul și o Supercupă a României, jucând un rol important în obținerea acestora!
Damjan, ne bucurăm că ești din nou în mijlocul familiei CFRiste! Îți urăm mult succes și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre!”, au scris reprezentanți CFR-ului pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Djokovic are dublă cetățenie, olandeză și croată. Acesta revine în Gruoa, după două experiențe eșuate la FCSB și la Rapid, unde nu a reușit să se acomodeze.
Patronul Ioan Varga s-a declarat încântat de readucerea lui Djokovic la CFR și a susținut că și Dan Petrescu a garantat pentru mijlocaș.
„L-am transferat pe Damjan Djokovic pentru un an. Credem că ne poate ajuta, sunt ferm convins că Dan Petrescu va scoate maximum din el. De altfel, Dan mi-a și garantat că Djokovic va fi fotbalistul pe care noi îl știam și care ne-a ajutat să luăm titluri de campioni cu CFR Cluj.
Avem nevoie de experiența lui Djokovic, mai ales că a plecat Muhar. Este un transfer securizat pentru un an și vom vedea după această perioadă dacă lucrurile merg înainte… Dacă el va juca bine, îi vom putea prelungi contractul”, a spus Varga, potrivit fanatik.ro.
Djokovic și-a reziliat vineri, 12 iulie 2024, contractul cu Rapid, după ce nu a mai fost dorit în lot de către Dan Șucu. În prima parte a sezonului trecut, a evoluat la FCSB, dar în iarnă Gigi Becali a decis să scape de el.
Mijlocasul a adunat 152 de prezențe pentru CFR în perioadele iulie 2013 – iunie 2014 și septembrie 2017 – ianuarie 2021, a marcat 13 goluri și a furnizat 15 pase decisive). El a reușit să câștige cinci trofee în tricoul formației alb-visinie: 4 titluri de campion și o Supercupă a României.
250.000 de euro este cota de piață a lui Djokovic, potrivit Transfermarkt