Etapa cu numărul 20 din Superliga aduce pe Cluj Arena un nou duel de tradiție al fotbalului românesc, între FC Universitatea Cluj (1) și Petrolul Ploiești (7). Tehnicianul alb-negrilor, Ioan Ovidiu Sabău, vrea să încheie anul 2024 pe primul loc în clasament, iar cu o victorie în fața ploieștenilor acest lucru ar fi posibil.
„U„ Cluj este pe primul loc în Superliga, cu 33 puncte, și vine după succesul cu 3-2 în fața lui CFR Cluj. Meciul de sâmbătă cu Petrolul este ultimul din acest an pe teren propriu pentru „șepcile roșii”.
„Sâmbătă trebuie să ne așteptăm, la fel, la un joc care trebuie abordat la rezultat în momentul de față. Să fim foarte pragmatici și foarte echilibrați între faza de apărare și faza de atac. E un adversar care în deplasare a pierdut doar două jocuri. E o echipă tare în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR ca și dueluri. E o echipă care încearcă în primul rând să stea foarte bine defensiv, foarte agresivi fundașii centrali, exact ce au arătat și în meciul tur. Fiecare duel au încercat să îl câștige fundașii centrali cu atacanții și toate au fost decisive.
Petrolul va dori să rămână acolo sus, este clar, să se apropie, pentru că un meci pierdut îi distanțează destul de mult, iar pe noi ne rupe puțin de Petrolul. Asta ne dorim, să simțim presiunea, dar în același timp să găsim acel echilibru de care ai nevoie să câștigi un astfel de joc. Să nu facem greșeli, să nu ne deschidem prea mult, asta nu înseamnă că vom fi echipa care să ne punem pe 16 metri, pentru că nu putem să facem asta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
„U„ Cluj vrea să termine pe primul loc în Superliga
„Câștigând, avem șanse mari să rămânem pe primul loc. Anul acesta să fim pe primul loc, să abordăm diferit, pentru că e prea devreme să facem calcule. Să fim realiști, din ianuarie mai rămân nouă etape, 27 de puncte, să zicem că cu 43-44 de puncte ești aproape calificat în play-off. Ar fi rezonabil și corect să te gândești că pe undeva, ești aproape calificat în play-off. Nu matematic, că așa e la fotbal și știți foarte bine ce se întâmplă în iarnă. Echipele care nu au rezultat investesc foarte mult în jucători, sunt multe schimbări. Pregătirea se ia de la zero, vin jucători, pleacă jucători, se pot schimba foarte multe. Voluntari trei sezoane la rând era penultima sau ante-penultima, în iarnă făcea mari investiții și se salva de la retrogradare sau se califica în play-off”, a completat tehnicianul „Șepcilor roșii”.
Sabău a explicat cât de mult a contat victoria Universității în fața rivalei CFR.
„Încă ne bucurăm, pentru că a fost prea important pentru noi, pentru cei din conducere, pentru fanii noștri. A fost un meci așteptat, dar în același timp cu dorință mare de a reveni pe primul loc, ținând cont și de ce rivalități sportiv sunt. Te ajută să crești, să devii mai bun, să îți fixezi niște obiective mai sus.
Am învățat, am devenit mai puternici și am arătat acest lucru. Am reacționat exact cum trebuie să reacționăm. M-am făcut înțeles, mesajul a fost clar înțeles de către jucători, ca dovadă nu doar rezultatul cu CFR, dar și jocul și atitudinea pe care am avut-o și încă o dată vreau să spun că sunt mândru de felul în care au arătat jucători, absolut toți. Au arătat energie, entuziasm, calitate umană. Era un moment greu în care trebuia să reacționezi la ce s-a întâmplat. Nu au mai vrut să fie umiliți, să fie catalogați ca jucători terminați sau jucători care nu au valoare și așa mai departe. Au revenit la ceea ce au fost până la meciul cu Farul, o echipă puternică, o echipă bună”, a conchis principalul „studenților”.
Meciul Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 20:00.