Mijlocașul Universității Cluj, Gabriel Simion, vrea ca echipa sa să continue seria de rezultate pozitive începută cu succesul în fața marii rivale CFR și să obțină maximum de puncte din duelul rămase în acest an, cu Petrolul și Sepsi.
„Să sperăm că vor veni alte trei puncte, asta ne dorim cu toții, e clar. Victoria cu CFR a fost importantă în seara aceea, iar a doua zi am venit la muncă, să muncim pentru meciurile cu Petrolul și Sepsi, cele două pe care le mai avem în acest an. Vrem să le câștigăm și să luăm maxim de puncte.
Nu știu ce probleme au cei de la Petrolul, nu este treaba noastră. Rezultatele le-au dat și lor un moral foarte bun. Cred că și ei au un grup unit și se vede asta la fiecare meci. Apărarea a fost un bonus pentru ei, dar noi sper să câștigăm. Nu contează dacă la un gol sau două diferență, sper să câștigăm. Luăm meci cu meci și sper să arătăm și la meciul cu Petrolul cel puțin la fel de bine cum am arătat cu CFR. Play-off-ul este primul obiectiv al nostru și sper să-l îndeplinim”, a declarat Simion.
Universitatea Cluj va primi vizita formației Petrolul Ploiești în ultima partidă pe teren propriu din acest an 2024. Confruntarea are loc de la ora 20:00 și contează pentru etapa a 20-a din Superliga.