Două dintre legendele handbalului românesc, clujeanca Carmen Amariei și fostul portar Luminița Huțupan Dinu, au fost incluse în Hall of Fame al EHF.
Cele două mari jucătoare au primit astfel recunoașterea internațională pe care o merită pentru întreaga contribuție pe care au avut-o la handbalul european și mondial, fiind onorate pentru întreaga lor carieră.
Carmen Amariei a reacționat cu multă mândrie după aflarea veștii că va face parte din elita handbalului european.
„Cu o imensă mândrie şi recunoştinţă, confirm participarea la ceremonia EHF Hall of Fame din 2024, un eveniment de referinţă care sărbătoreşte realizările extraordinare ale legendelor handbalului.
Anul acesta, mă bucur de a face parte dintre personalitățile recunoscute pentru angajamentul de durată de a promova handbalul şi de a încuraja talentele la toate nivelurile”, a declarat Amariei.
Într-un interviu acordat sport.ro, Amariei a vorbit despre ce înseamnă pentru ea această nominalizare în EHF Hall of Fame.
Distincția este un motiv de mândrie pentru Amariei, dar și o responsabilitate. „A face parte din EHF Hall of Fame nu este doar un moment de mândrie imensă, ci şi o responsabilitate profundă de a duce mai departe moştenirea celor care au modelat istoria bogată a handbalului”.
În continuare, ea a subliniat că această recunoaștere nu reflectă doar realizările individuale, ci și spiritul colectiv al handbalului. „Este atât măgulitor, cât şi inspirațional. Această recunoaştere este o dovadă a muncii asidue, pasiunii şi dăruirii tuturor din comunitatea noastră – de la jucători şi antrenori până la suporteri şi voluntari”.
Amariei a încheiat prin a vorbi despre importanța handbalului în comunitatea globală, punând accent pe valorile care unesc oamenii din jurul acestui sport. „EHF Hall of Fame este o reamintire puternică a ceea ce înseamnă handbalul pentru mulţi din întreaga lume. Nu este vorba doar de trofee sau titluri; este vorba despre spiritul muncii în echipă, perseverenţa în faţa provocărilor şi puterea unificatoare a sportului”, scrie sport.ro.