Deși a bifat doar opt apariții în tricoul Universității Cluj de la sosirea sa în Ardeal, Andrei Gheorghiță privește cu mult optimism viitorul său alături de „Șepcile roșii”. Mijlocașul de 23 de ani, campion al României în sezonul trecut, spune că mutarea la Cluj-Napoca nu este un pas înapoi, ci o alegere asumată, făcută cu ambiții clare: calificarea în play-off și lupta pentru un loc de cupe europene.
„Nu a fost un pas înapoi. Am venit convins!”
Transferat definitiv la Universitatea Cluj în luna august, în urma unei mutări care l-a dus pe Mamadou Thiam la FCSB, Gheorghiță a simțit nevoia să clarifice percepția creată în jurul acestei schimbări. Deși a început sezonul la campioana României, mijlocașul spune că și-a dorit să vină la Cluj și că decizia i-a aparținut în totalitate.
„Toată lumea vede mutarea ca pe un pas înapoi, dar nu a fost deloc așa pentru mine. Fără acordul meu nu se făcea acest transfer. Am acceptat să vin aici definitiv, pentru că știam ce îmi doresc„, a transmis Gheorghiță. Fotbalistul a explicat că la fosta echipă concurența era extrem de ridicată, iar șansele de a prinde minute erau reduse, în timp ce la Universitatea Cluj vede o oportunitate reală de afirmare.
Obiective clare: play-off, Europa și revenirea în primul „11”
Chiar dacă o accidentare l-a ținut departe de teren o perioadă, Gheorghiță afirmă că a depășit momentul dificil și este pregătit să își câștige locul de titular. „Am fost accidentat, dar mi-am revenit și sunt convins că va fi bine. Vreau să mă reimpun după accidentarea grea și să ajut echipa cu goluri și assisturi”, a mai spus mijlocașul.
Obiectivele sale sunt aliniate cu cele ale clubului: calificarea în play-off și obținerea unui loc care să ducă Universitatea Cluj în cupele europene.
„Vrem să ne calificăm în play-off și apoi să prindem un loc de Europa. Cred că acest club merită asta”, a punctat jucătorul.
De la sosirea sa la Cluj-Napoca, Andrei Gheorghiță a evoluat în opt partide oficiale și a reușit o pasă decisivă. Chiar dacă statisticile nu impresionează încă, entuziasmul și determinarea sa arată că mijlocașul vede aventura în alb-negru ca pe o șansă importantă de relansare și performanță.
