Universitatea Cluj va disputa în această seară, de la ora 20:00, derby-ul clasic al Clujului împotriva rivalei CFR Cluj, în cadrul etapei a 26-a a Superligii.
Prezent în cadrul conferinței de presă premergătoare jocului din Gruia, decarul Dan Nistor a declarat că echipa sa își dorește să învingă marea rivală și vrea toate cele trei puncte puse în joc.
„Ambele echipe trec printr-o perioadă senzațională. Atât noi, cât și ei, am câștigat foarte multe meciuri și foarte multe puncte în ultima perioadă. Sper ca de această dată să fim noi cei care se vor bucura. Va fi un meci important, mai ales pentru suporterii noștri și sper să fim destul de deștepți la ora meciului încât să câștigăm. Ei au jucători foarte importanți și foarte buni, iar Korenica se numără printre ei. E un jucător foarte interesant și mie îmi place mult, trebuie să avem foarte mare grijă la el.
Jucând și la Dinamo, cred că acest derby se asemănă puțin cu Steaua-Dinamo, atât că la suporteri nu prea rivalizăm. Celor noi veniți o să le punem niște videoclipuri să vadă și ei ce atmosferă vor crea suporterii noștri”, a declarat „decarul” clujenilor.
Nistor a analizat această perioadă încărcată din calendarul „studenților”.
„Nu e un meci decisiv, pentru că mai sunt etape după. Este foarte importantă pentru noi săptămâna aceasta, pentru că, după partida cu CFR, avem meciul din Cupă pe care trebuie să-l câștigăm pentru a ne califica și apoi următorul meci din campionat, cu cei de la Csikszereda. Dacă vom obține patru puncte plus o calificare în Cupa României, lucrurile vor fi pe făgașul normal”, a mai precizat Nistor.
