Prima mutare a noului președinte al clubului FC Universitatea Cluj, Constantin Răduță, este numirea în conducerea executivă a clubului a fostului jurnalist Ovidiu Blag.
Răduță a anunțat prin intermediul unui site al suporterilor, ucluj.ro, această numire.
”Azi i-am propus domnului Ovidiu Blag să preia conducerea executivă a clubului, propunere pe care a acceptat-o. Împreună vom forma o echipă , urmând a ni se alătura şi alţi membri, într-o construcţie pe care ne-o dorim foarte solidă, bazată pe principiile spiritului academic, transparenţei, corectitudinii şi a protejării valorilor în care credem şi a oamenilor care sunt trup şi suflet alături de Universitatea Cluj”, a declarat preşedintele clubului, Constantin Răduţă.
Potrivit surselor Sportul Clujean, se pregătește „mazilirea” actualului manager general, Daniel Stanciu și se va negocia cu antrenorul Costel Enache.
Ovidiu Blag nu a răspuns reporterului Sportul Clujean până în momentul redactării acestui material pentru confirmarea acestei informații, dar vom reveni cu poziția sa.
=================================================
UPDATE – Ovidiu Blag a confirmat pentru Sportul Clujean că va ocupa o funcție executivă în cadrul clubului, fără a preciza ce atribuții va avea.
=================================================
UPDATE 2 – Site-ul oficial, fcucluj.ro, a confirmat în această seară numirea lui Blag la Universitatea Cluj.
Noul președinte al FC Universitatea Cluj, Constantin Răduță, l-a cooptat pe Ovidiu Blag pentru a prelua conducerea executivă a clubului, propunerea acestuia fiind acceptată: “Azi, 11 aprilie, i-am propus domnului Ovidiu Blag să preia conducerea executivă a clubului Universitatea Cluj, propunere pe care a acceptat-o. Împreună vom forma o echipă, urmând a ni se alătura și alți membri intr-o construcție pe care ne-o dorim foarte solidă”.
