Transferat în această vară, CFR Cluj a rămas fără mijlocașul defensiv Igor Savic, care s-a despărțit de gruparea din Gruia fără să evolueze un meci.
Clubul nu a reușit să îl înregistreze la LPF din cauza unor probleme legate de viza jucătorului.
Internaționalul bosniac s-a înțeles cu CFR în această vară și era văzut drept o soluție importantă la mijloc și deși a fost utilizat în mai multe partide amicale, lăsând o impresie bună, situația administrativă i-a blocat debutul în competițiile oficiale.
Savic a revenit la fosta echipă
În lipsa posibilității de a fi legitimat la timp, Igor Savic a revenit în Bosnia, la Zrinjski Mostar, clubul la care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei și alături de care a cucerit mai multe trofee interne.
Gruparea bosniacă a anunțat oficial revenirea mijlocașului și a precizat că acesta a semnat un contract valabil pe doi ani.
„Ne-am despărțit pentru scurt timp, doar cât să ne fie dor unul de celălalt. Fiind unul dintre purtătorii mentalității de învingător, el a câștigat două titluri de campion al Bosniei, două Cupe și două Supercupe în tricoul cu dungi, alături de numeroase performanțe remarcabile pe scena europeană”, au transmis reprezentanții clubului Zrinjski Mostar.
