FC Universitatea Cluj a încheiat sâmbătă, 22 august, ultimul test de verificare înaintea reluării noului sezon competițional al ligii secunde, cu o înfrângere, la limită, împotriva nou promovatei în liga a doua ACS Comuna Recea, scor 3-4.
Echipa de start trimisă pe teren de Adrian Falub:
Muțiu, Horj, Barbu, Telcean, Dican, Rus, Novac, Taub, Mânărean, Goga, Pop
Au mai intrat:
Meșter, Pașcalău, Ilieș, Mureșan, Moraru și Roskopf.
„Studenții” pregătiți de Adrian Falub au reușit să deschidă scorul dintr-un penalty obținut de Mânărean și transformat de Dorin Goga, minutul 3, iar până în minutul 20 ocaziile au lipsit cu desăvârșire. Recea ar fi putut restabili egalitatea, dar un șut de la 20 metri a fost scos de sub bară de Muțiu. La faza imediat următoare, în urma unei nesincronizări în apărarea Universității pe partea dreaptă, oaspeții din Recea au profitat și au punctat pentru 1-1.
În minutul 27, ACS Comuna Recea a avut o lovitură de la 11 metri, dar Muțiu a apărat. A urmat o cascadă de ocazii la poarta „recenilor”, dar Novac, Barbu și Mânărean nu au reușit să îl învingă pe portarul advers.
Divizionara a doua a profitat de greșelile din apărarea Universității și de spațiile din apărare și a marcat pentru 2-1, dar Barbu a restabilit egalitatea din penalty cu cinci minute înainte de finalul primei reprize.
Cei de la ACS Comuna Recea au revenit în avantaj în ultimul minut al prelungirilor și au stabilit scorul final, 3-4.

ACS Fotbal Comuna Recea a promovat in liga a doua. Ati dat de pamant articolul acesta, domnule Vasile Manu.
Cu regret va scriu ca nu va voi mai citi. Sunteti sub orice critica.
Corectati… Recea a promovat in liga a doua… Jurnalisti de doi bani!!
Păi nu prea ești hotărât sau informat! Recea este nou promovată în liga a II-a, acolo unde este și “U” de un campionat! Deci nu a IV-a și nici a III-a!
S-a corectat. Greseala mea, prea multa oboseala 🙂
Mulțumim
Vasile Manu
S-a corectat în parte căci spre finalul articolului scrie din nou : „Divizionara a patra….”