Revanșa lui Tamaș. Pe ploaie și un teren infernal, ”U” bate Ripensia și urcă pe loc de play-off

Pe o ploaie torențială, care a înmuiat terenul transformând-ul într-o ”orezărie”, Universitatea Cluj o bate Ripensia Timișoara în meci restanță și încheie pe locul 6, de play-off, sezonul de toamnă/iarnă.

Cu scopul clar de a ocupa un loc în primele șase echipe ale ligii secunde, înaintea pauzei care le va ține departe de gazon aproape două luni, „U” a atacat din start.

Au abundat centrările, iar în minutul 6 ”studentul” Gavra a ratat o ocazie bună, asta după ce a trimis cu capul mingea pe lângă poarta adversarilor, cu o fază înainte.

La fel ca în meciul trecut, cu Dunărea Călărași, clujenii au reușit să deschidă scorul rapid, în minutul 14, prin cel mai experimentat jucător al echipei, căpitanul Gabriel Tamaș. Acesta a reluat puternic, din 8 metri, cu capul, iar portarul a scăpat mingea udă în poartă.

Jocul nu este cursiv, ambele echipe pierd multe mingi pe faza de construcție, nereușind să finalizeze prea des atacurile purtate. Și arbitrul vâlcean Cătălin Buș contribuie la fragmentarea jocului, sancționând contactele dintre jucători. În prima repriză a acordat nu mai puțin de patru cartonașe galbene!

Singurele ocazii ale meciului au provenit din faze fix, „șepcile roșii” find mai prezente în careul advers, permițându-le oaspeților să fie periculoși doar în urma unei lovituri de cap izolate.

Prima repriză a fost prelungită cu 1 minut.

În repriza a doua jocul e și mai încâlcit și cu mult prea puțin fotbal.

Universitatea Cluj este mulțumită cu scorul, iar bănățenii nu au forța necesară să pună în pericol fragilul 1-0 înregistrat la pauză. Totuși,  căpitanul celor de la Ripensia, Alexandru Popovici, reușește să creeze emoții în rândul fanilor ”U”-iști, trimițând un șut frumos pe spațiul porții din afara careului, dar portarul Vlad Muțiu respinge în corner.

„U” reușește să devină periculoasă,  din noua, prin Gabriel Tamaș, care trimite cu capul mingea pe lângă bara din dreapta a portarului Ștefan Dobre.

Ultima fază importantă a meciului a fost un contraatac pe care băieții lui Costel Enache n-au reușit să-l transforme în gol.

Universitatea Cluj câștigă un meci de luptă, chinuit pe alocuri, dar în care alb-negri s-au dăruit. În urma acestui rezultatm „U” urcă pe poziția a șasea a clasamentului Ligii a II-a.

Viitorul meci al celor de la „U” va fi la anul viitor, în deplasare cu ACS Viitorul Târgu Jiu.

Universitatea Cluj: Muțiu – Inacio Miguel, Gab. Tamaș (cpt.), Andr. Mureșan, Taub – Ilieș, Negrean (Dican 74′), Sergio Ribeiro (Segev 90+2′) – Ștefănescu (Nic. Pîrvulescu 54′), Gavra (Al. Pop 74′), Golan (Bg. Barbu 90+2′) Rezerve neutilizate: Vâtcă – Laur. Rus, Berci, Mir. Moraru Antrenor: Costel Enache

Ripensia Timișoara: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Gladun – Val. Macrițchii (Coulibaly 69′), T. Călin – Al. Popovici (Vasluian 76′), Al. Neagu (Sokovic 76′), Vl. Tudorache (Mih. Ene 69′) – Golda Rezerve neutilizate: Păduraru – Maric, Rogac, Fridrich, Stoi Antrenor: Cosmin Petruescu

Text de Emil-Iulian Varga, student, an 1, UBB, jurnalism.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *