Universitatea Cluj continuă achiziţiile pentru noul sezon al ligii secunde, iar ultimul jucător care s-a alăturat lotului condus de Cristian Dulca şi Mircea Cojocaru în cantonamentul din Slovenia este tânărul fotbalist în vârstă de 21 ani din Republica Moldova, Artur Crăciun.
Crăciun evoluează pe postul de fundaş stânga şi vine de la gruparea Milsami Orhei, formaţie pentru care a evoluat în preliminariile Europa League din acest an.
Noul jucător al alb-negrilor a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani cu gruparea clujeană.
Artur Crăciun şi-a făcut debutul în urmă cu trei ani în Divizia Naţională, prima ligă de peste Prut, adunând 59 de meciuri şi un gol.
A evoluat şi în naţională de tineret a Moldovei în 6 partide.