Cuvintele „Moțului” de Centenar. Ioan Ovidiu Sabău: „Întotdeauna am avut în suflet „U” Cluj și am considerat că trebuie să reprezint cu cinste acest club”

Fostul jucător, antrenor și manager al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a fost invitatul episodului cu numărul 87 al serialului „100 de povești pentru 100 de ani”, inițiat de CS Universitatea Cluj.

Sabău a fost jucătorul lui „U” între 1982 şi 1987 şi a fost selecţionat în echipa naţională de 55 de ori înscriind 9 goluri. A participat la Campionatul Mondial în 1990 şi 1994.

„Ce înseamnă Universitatea pentru mine, în primul clubul care m-a format ca jucător, clubul care mi-a dat cele mai mari emoții, cele mai mari satisfacții și argumentez pentru că am făcut trecerea de la juniori la echipa mare, lângă acei fotbaliști extraordinari din acea perioadă. Desigur, satisfacția mă număr și eu printre marii jucători care au reprezentat acest club atât de iubit și întotdeauna am avut în sufletul meu acest club și pe unde am fost întotdeauna am considerat că trebuie să reprezint cu cinste acest club, fiind pentru mine o mare responsabilitate.

Am și cuvinte de apreciere și nu puține la adresa acelor oameni care m-au ajutat, care m-au educat pentru adevărata performanța, iar aici sunt niște oameni deosebiți, în primul rând domnul Alexa Uifăleanu, Nicolae Szoboszlay și acel pas important spre prima echipă, Remus Vlad, deci acestor oameni le port unor respect și un sentiment de recunoștință foarte mare. La fel acele emoții când ai început să te consideri fotbalist, pentru că ai început să devii un om cunoscut, important, să fii apreciat, să ți se ceară autograf, fiind un băiat simplu de la țară și desigur de aia spun că acele emoții nu se compară cu alte emoții pe care le-am trăit la cluburi importante.

La sărbătoarea de Centenar îmi vin în minte toate acele momente extraordinare și toate acele emoții pe care le-am trăit cu acest club și alături de jucători importanți, iar satisfacția mare că mă număr printre marii jucători care au reprezentat acest club minunat”, au fost cuvintele fostului jucător al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *