Adrian Falub, antrenorul echipei de fotbal ”U” Cluj a prefațat, vineri, meciul cu Ripensia Timișoara, meci de tradiție al fotbalului românesc. ”Ripi” a pus mari probleme lui „U” în sezonul trecut, 1-1 la Timișoara, gol în min 93 (rezultat ce a dus la demiterea lui Falub, aflat atunci la 8 meciuri fara esec) și tristul meci din retur, acel 2-3, când timișorenii au îngropat speranțele de promovare ale lui ”U” în mare măsură, prin faptul că ”studenții” nu au mai putut evita după acel meci barajul, unde au eșuat.
Universitatea se prezintă cu serioase probleme de efectiv înainte de meciul cu Ripensia.
„Am avut o serie de trei meciuri în 7 zile, am ieșit cu bine zic eu din încleștarea aceasta iar cu punctele din meciul cu Călărași respirăm. Totuși vine aer rece din zona retrogradării și vrem să ne îndepărtăm cât mai mult de ea. Avem însă mari probleme de efectiv. Suspendați nu sunt , dar Florescu și Goga sunt incerți, au efectuat un singur antrenament săptămâna aceasta. Avem probleme mari pe lina de fund, în axul central, unde Telcean e la lot iar Crăciun și el, deci rămâne doar Kay și nu aș vrea să improvizez decât dacă voi fii nevoit. Am cerut federației din Rep. Moldova să îl lase pe Crăciun să joace și apoi să se ducă la lot, după meciul de duminică. Gavra s-a refăcut și va juca. Așteptăm suportul fanilor, pentru că Ripensia e o echipă foarte bine așezată și periculoasă”, a spus Falub.
Linia de fund ar putea fii compusă din Takacs, Inacio (Crăciun), Kay, și Berci.
De asemenea, Falub acesta a precizat că nu există restanțe financiare la echipă.
Meciul cu Ripensia va avea loc duminică, la ora 13.00 fiind transmit la DigiSport, TelekomSport și LookSport.