Cea mai bine cotată sportivă din România, Simona Halep, a revenit astăzi la Cluj-Napoca, alături de președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac și Ilie Năstase.
Halep a fost primită pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” cu flori chiar de către primarul Emil Boc, care i-a urat bun venit, după care s-au deplasat la Primăria Cluj-Napoca, unde Simona a primit titlul de cetățean de onoare al orașului, și-a făcut poze cu angajații primăriei și a acordat autografe.
„Ma bucur foarte mult ca Simona Halep a acceptat propunerea de a deveni cetatean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.
Dincolo de performanta extraordinara obtinuta la tenis, Simona Halep este un model pentru o intreaga generatie, pentru toti romanii. Prin talent, munca, eleganta, modestie si tenacitate, Simona Halep inspira oameni atat din Romania cat si de pe intreg mapamondul.
Iti multumim, Simona Halep, pentru momentele unice de bucurie si mandrie pe care ni le-ai oferit! Si, cu siguranta, vor urma si altele!
Simona, suntem alaturi de tine! Si la bine, si la greu”, a declarat primarul.
Campioana de la Wimbledon 2019 se află din nou la Cluj-Napoca, alături de alți doi sportivi legendari ai României, președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac și Ilie Năstase, cu ocazia unui eveniment de promovare a tenisului, „Întâlnește-ți campionii!”, adresat copiilor cu vârste între 3 și 7 ani, fiind organizat de Federatia Romana de Tenis si Winners Sports Club.
Acordarea titlului de cetatean de onoare urmeaza sa se faca intr-o sedinta viitoare a Consiliului local.