Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a dat cărțile pe față după remiza obținută în meciul de duminică, 20 octombrie, cu liderul CS Mioveni, scor 2-2, susținând că situația din clasament a fost generată de greșelile făcute de vechiul management al clubului format din Cosmin Irimieș și Octavian Moraru.
Tehnicianul a declarat că reacția fanilor de la finalul meciului a fost una normală.
„Am făcut o primă repriză foarte slabă, am jucat foarte slab, la fel și Mioveniul, nu prea ne-au pus probleme decât la niște mingi lungi în contacte directe cu fundașii noștri. Repriza a doua a fost total schimbată, am controlat-o, am dat două goluri, puteam să și câștigăm meciul, dar din păcate când ai trei șuturi pe spațiul porții și primești două goluri nu poți să câștigi un meci. Când ai un asemenea arbitraj e foarte greu să câștigi. Până la urmă e un 2-2 și mergem mai departe să scăpăm de la retrogradare.
Nu am avut o ieșire nervoasă, voiam să vorbesc doar cu arbitri, cu ei aveam treabă și a venit căpitanul lor și mi-ar vorbit urât. L-am întrebat care e problema lui, dacă are vreo problemă să vină s-o rezolvăm. Eu nu înjur jucătorii niciodată, da, pot să zbier la ei, pot să le dau indicații, dar nu am înjurat niciodată niciun jucător”, a declarat Adrian Falub la finalul jocului.
Falub, supărat pe delegările de arbitri: „Nu suntem respectați”
„Nu știu pe ce am primit galben, întrebați-l pe arbitr. Eu nu am înțeles nimic din cum a condus meciul, fault pentru noi și dă lovitură liberă pentru ei, primim gol. Henț, dă lovitură liberă pentru ei, poate nu înțeleg eu arbitrajul. Am vrut să-l întreb și eu ce a arbitrat, dar asta e, ne merităm soarta, dacă la meciul de la Constanța am avut un arbitru care în ultimele 5 meciuri ne-a arbitrat de trei ori, în toate meciurile foarte prost, începând de la Craiova și terminând cu Constanța. Nu mai sunt arbitri în țara asta, din cinci meciuri să te arbitreze unul în trei?
Nu suntem respectați, e normal acest lucru, când suntem cum suntem și unde suntem, nu ne mai respectă nimeni, și cu programările și cu arbitrajele care ni le dau, ca și noi când suntem pe teren, adică nu ne pun probleme mari. Am văzut și azi o echipă care nu e învinsă și dădeau pase lungi și încercau să câștige duelurile. Dacă noi atât putem în momentul de față, asta facem, nu putem să câștigăm un duel cu atacanții adverși, înseamnă că avem o problemă mare noi. Și pe urmă vin și celelalte probleme, cu arbitrajul pe care nu le înțeleg. E rușinos, suntem de râsul lumii”, a răspuns, supărat, antrenorul Universității Cluj.
Falub le dă fanilor dreptate când contestă
„Reacția fanilor e normală, echipa asta e de locul unde e acum pentru că așa s-au făcut lucrurile, trebuie să curățăm noi tot ce s-a făcut rău în ultimul timp, eu de-aia am venit aici să curățăm lucrurile. E normală reacția fanilor, foarte bine, așa trebuie să facă și suporterii, ne-au încurajat până în minutul 80, păi când vezi că nu poți câștiga un duel, ce să zică și oamenii ăia în tribună, să te aplaude, cât să te mai încurajeze?! Cât să mai aibă și ei răbdare? Asta suntem”, a mai spus Falub despre reacția suporterilor, care s-au întors cu spatele la finalul meciului și le-au strigat jucătorilor „Nu meritați la U Cluj să jucați” !
Despre șansele la promovare
„Sunt două aspecte aici, niciodată nu e imposibil să poți să promovezi în situația în care suntem, dar trebuie să ai echipă să poți face asta, să câștigi patru meciuri consecutiv, dar avem asta? Aici trebuie să ne gândim, că șansele la promovare dacă câștigi meciuri sunt. Să câștigi patru meciuri consecutive și ai șanse la promovare, dar noi ăștia suntem, așa s-au făcut lucrurile vara asta și a plecat toată lumea. Și ne-a lăsat pe noi, am venit eu ca să vedem ce putem face. Asta e realitatea.
Pot să îmi explic cum o echipă care anul trecut s-a bătut la barajul de promovare s- ajungă în situația de astăzi, la greșelile care s-au făcut vara asta, aici e realitatea. Care sunt fundașii noștri centrali, vă întreb eu? Noi i-am avut pe Abrudan și pe Cordoș, iar azi îi avem pe cine, jucăm cu Berci fundaș central, care a jucat fundaș stânga anul trecut. Jucăm cu Crăciun, Telcean, ăștia-s trei fundași centrali ai noștri.
Asta e diferența între cei care au făcut lotul în vară și și-au propus un obiectiv și eu, care am venit și am spus lucrurilor pe nume și am fost realist. Asta e diferența, eu nu am venit să mint pe nimeni aici, am venit să spun realitatea. Și dacă vă aduceți aminte primul lucru pe care l-am spus când am venit am spus lucrul ăsta, că suntem într-o situație dramatică. Asta e situația, asta e realitatea, între cei care au făcut un lot și și-au propus un obiectiv care e foarte greu de realizat. Vom face o organigramă nouă în iarnă și din punct de vedere sportiv cu siguranță ne vom organiza”, a precizat Adrian Falub.
„U” Cluj va juca etapa viitoare la Târgu Jiu, cu Pandurii, vineri, 25 octombrie, de la ora 18:00.
Text: Vasile Manu / Tiberiu Fărcaș
Dați demisia porcule și lasă „U”