U-BT Cluj-Napoca le-a permis jucătorilor să meargă acasă. Branko Cuic: „A sosit momentul să ne luăm la revedere”

Jucătorii, antrenorii și staff-ul tehnic au avut vineri o ultimă ședință, într-o atmosferă tristă și apăsătoare, iar conducerea le-a permis tuturor să se întoarcă în țările lor natale pentru a fi împreună cu familia.

Comitetul de Urgență al Federației Române de Baschet a decis prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competițiilor oficiale de baschet până la încheierea stării de urgență.

Totodată, sunt interzise antrenamentele sportive colective pe durata stării de urgență, în timp ce Adunarea Generală Ordinară, programată pentru data de 14 aprilie 2020, a fost amânată. 

Astfel, în urma acestor decizii, sezonul 2019-2020 pare unul compromis și este posibil să nu se mai reia, urmând ca U-Banca Transilvania să fie desemnată campioană.

„Astăzi noi am avut ultima ședință, care s-a desfășurat într-o atmosferă tristă. Am avut un parcurs lung, cu o pregătire intensă și un număr mare de meciuri, atât în campionat, cât și în cupele europene. A sosit momentul să ne luăm la revedere. Este o atmosferă apăsătoare, dar considerăm că sănătatea este cea mai importantă. Le-am dat voie jucătorilor să plece acasă, sperăm să ajungă repede la familiile lor. Clubul nostru așteaptă deciziile oficiale care se vor lua în privința campionatului. Noi am muncit ca o familie și ne-am asigurat că jucătorii vor ajunge cu bine la familiile lor”, a declarat directorul sportiv al clubului, Branko Cuic pentru u-bt.ro.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *