Fundașul central Andrei Burcă a dezvăluit de ce a ales CFR Cluj în locul FCSB-ului

Unul dintre cei mai în formă fundași centrali ai momentului în Liga 1, Andrei Burcă, a ajuns în vara anului trecut la CFR Cluj, dar a fost și în vizorul FCSB-ului.

Burcă a dezvăluit care a fost adevăratul motiv care l-a făcut să ia decizia de a semna cu formația clujeană. Acesta și-a dorit să lucreze cu tehnicianul momentului în România, Dan Petrescu, antrenorul care a cucerit ultimele două titluri în România.

„Da, când am primit oferta de la CFR, domnul Iftime mi-a spus să aștept că s-ar putea să aibă ceva mai bun pentru mine, dar n-am mai așteptat pentru că mi-am dorit să lucrez cu Dan Petrescu. E un grup experimentat aici.

Îmi doream să lucrez pentru a progresa. Dacă nu ești sub presiune în fiecare moment, nu poți progresa din punctul meu de vedere. E o responsabilitate mare de a lucra cu dânsul, a ridicat cota a mulți jucători și știam că e o rampă de lansare pentru mine. De asta am ales CFR Cluj”, a spus Burcă, în cadrul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport.

Burcă a vrut să prindă un transfer în străinătate, dar pandemia de coronavirus i-a dat planurile peste cap.

„Eu îmi doresc în vară sau în iarnă cel târziu, dar să vedem cum trecem de această pandemie, nu mă mai gândesc la transfer. Îmi doresc ca toți oamenii să fie sănătoși și să-și revină din punct de vedere financiar. Evident că va veni o perioadă grea și trebuie să fim solidari.

În primul rând trebuie să ne batem pentru campionat și să-l câștigăm pentru a ne bate din nou în Champions League. Trebuie să intrăm neapărat într-o grupă europeană pentru a aduce din nou bani la club”, a spus Burcă, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *