Sportul Clujean prezintă imagini inedite de ziua lui Iuliu Hațieganu, unul din marii președinți ai lui „U” Cluj

Astăzi e ziua doctorului Iuliu Hațieganu, unul din marii președinți ai clubului Universitatea Cluj. Acesta s-a născut în 14 aprilie 1885, la Dârja, județul Cluj și a murit la 4 septembrie 1959, Cluj.

Hațieganu a fost un mare medic român, recunoscut mai cu seamă pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A pus la Cluj bazele unei valoroase școli de medicină internă. Astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie îi poartă numele.

Fratele său, Emil Hațieganu a fost avocat renumit, universitar, om politic naționalist, dar un și un gazetar valoros.

Ambii frați Hațieganu au fost rectori ai Universității „Regele Ferdinand”, actuala Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Iuliu Hațieganu a fost unul din președinții care au marcat viața universitară clujeană și cea sportivă.

Vă oferim o galerie foto cu ilustrul Iuliu Hațieganu. Au fost utilizate fotografii din volumul puțin cunoscut „Contemporanii și urmașii despre Iuliu Hațieganu”, de Ștefan Blăjan.

Iuliu Hațieganu, tânăr
În amfiteatrul Clinicii Medicală III (1959)
Doctorul Iuliu Hațieganu zâmbind
Iuliu Hațieganu în amfiteatrul Clinicii Medicală I, septembrie 1947
Prof. dr. Iuliu Hațieganu și „statul său major” de la Clinica Medicală I
Prof Iuliu Hațieganu, alături scriitorul Ion Agârbiceanu
Prof. Iuliu Hațieganu, alături de Nicolae Iorga

Tiberiu Farcas

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *