Hegemonia vișinie continuă în Liga 1. Pentru al treilea sezon consecutiv, CFR Cluj a ridicat trofeul de campioană după victoria facilă din derby-ul cu Craiova

Derby-ul cu trofeul pe masă de pe stadionul „Ion Oblemenco” care a tras cortina peste acest sezon competițional 2019-2020 dintre CSU Craiova și CFR Cluj a fost câștigat de campioana en-titre, scor 1-3 (1-1), iar feroviarii au ridicat, pentru a treia oară consecutiv, trofeul deasupra capului, chiar și fără tehnicianul Dan Petrescu, care a urmărit partida de la televizor.

Prima schimbare a partide s-a produs în minutul 8, tânărul Joca a fost înlocuit de Alexandru Chipciu.

La prima situație notabilă la poarta oltenilor, Mario Rondon a șutat puternic pe lângă poartă din marginea careului (9), dar craiovenii sunt cei care au deschis scorul un minut mai târziu, prin Dan Nistor, care a preluat pe piept și a înscris cu un șut perfect de la 20 metri. Craiova a rămas în atac după deschiderea scorului, iar Mihăilă a reluat și el periculos peste poartă de lângă Boli (12). Deranj în apărarea CFR-ului la o centrare plasată în careu, dar Cosic nu a reușit să controleze balonul (14). Vinicius s-a înălțat bine în careu în urma unui corner, dar reluarea sa cu capul s-a dus pe lângă poartă (23). Omrani a șutat din întoarcere pe lângă poarta lui Pigliacelli (28).

CFR Cluj a început să preia conducerea partidei și să domine, iar golul egalizator a venit până la urmă pe fondul unui joc bun. O lovitură de colț executată de Deac a fost transformată în gol cu capul de Paolo Vinicius, care a ajuns la cinci goluri marcate în acest sezon. 1-1 și lupta pentru trofeul de campioană continuă (36). Ocazie rarisimă pentru Craiova, Dan Nistor a luat o acțiune pe cont propriu, l-a depășit pe Camora și a reluat puțin pe lângă poartă (38). CFR a avut o ocazie importantă de gol, după ce Chipciu l-a servit în fața porții pe Rondon, dar Vlădoiu a reușit să respingă în ultimul moment în corner (39). În urma loviturii de colț executate de Deac, clujenii nu au putut profita de o bâlbâială în defensiva Craiovei, iar faza s-a încheiat cu un șut în forță a lui Deac direct în Vătăjelu. Banca feroviarilor a reclamat un henț în careu la această fază, dar brigada de arbitri condusă de Ovidiu Hațiegan a lăsat jocul să continue.

Meciul se joacă pe contre, în viteză și e spectaculos. Bărbuț a șutat puternic din careu, dar Vinicius a fost la post și a blocat mingea, iar pe contraatac, Omrani a țâșnit spre poartă și l-a servit în careu pe Rondon, dar venezueleanul nu a reușit să controleze mingea (45). O altă ocazie mare de 1-2 pentru CFR, Omrani l-a servit în fața porții cu o pasă filtrantă, pe jos, pentru Rondon, dar portarul italian Pigliacelli a avut o intervenție de zile mari la reluarea atacantului venezuelean și a menținut rezultatul de egalitate înaintea pauzei.

În partea secundă, Koljic a avut prima ocazie de gol a Craiovei, dar reluarea sa a trecut pe lângă poarta lui Arlauskis (53). Chipciu a reluat în forță din afara careului, dar mingea a fost pe centrul porții și Pigliacelli a reținut (54).

CFR a preluat conducerea pe stadionul „Ion Oblemenco” prin fundașul Kevin Boli, care a reluat cu capul din careu și l-a învins pe portarul italian (57).

Craiovenii s-au aruncat în atac și forțează egalarea, însă defensiva feroviarilor stă bine în teren și nu le oferă soluții.

PENALTY pentru CFR Cluj. Cosic l-a faultat în careu pe portughezul Vinicius în timpul unei lovituri libere, iar Ciprian Deac a înscris de la punctul cu var și a dus scorul la 1-3 (77).

Craiova s-a aruncat cu disperare în atac și a avut o șansă la o centrare din lovitură liberă a lui Nistor, dar reluarea cu capul a lui Koljic a trecut peste poartă (84).

Oltenii nu au mai avut sorți de izbândă în ofensivă, iar meciul s-a încheiat cu CFR Cluj primind medaliile și trofeul de campioană a sezonului 2019-2020, al șaselea titlu din vitrina clubului.

Cu acest titlu, CFR egalarea „campioana provinciei”, UTA Arad, la numărul de trofee câștigate.

Echipele de start:

CSU Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Cosic, Acka, Vlădoiu – Cicâldău, Mateiu (Ivanov, min. 75), Nistor – Mihăilă (Baiaram, min. 75), Koljic, Bărbuț (A. Ivan, min. 58)

Rezerve: L. Popescu, Mitran, Bălașa, Ivanov, Qaka, A. Ivan, Gustavo, Baiaram, Nițu

Antrenor: Cristian Bergodi

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu (Hoban, min 65), Bordeianu (Aurelio, min. 84), Deac – Omrani, Rondon (Costache, min. 65), Joca (Chipciu, min 8)

Rezerve: A: Rus, Cestor, Burcă, L. Aurelio, A. Chipciu, M. Pereira, Petrilă, Costache, Hoban

Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru principal: Ovidiu Hațegan

Asistenți: Octavian Șovre / V. Marinescu

Cartonașe galbene: Nistor (58), Cosic (76) // Chipciu (41), Pereira (90+1)

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8