Chipciu, după victoria care a adus al treilea titlu consecutiv în Gruia: „A fost una dintre cele mai grele lupte pentru titlu”

Mijlocașul campioanei CFR, Alexandru Chipciu, a declarat la finalul jocului câștigat pe terenul Craovei, scor 3-1, că acest titlu a fost unul dintre cele mai dificile și a fost inuman să joci trei meciuri în 7 zile.

„În monentul cand am dat al treilea gol am și plâns, acum e mai lejer. Sincer la noi la CFR mă gândeam că va fi cel ma usor titlu, dar având în vedere tot ce s-a întâmplat cu pandemia a fost mai greu. Acum a fost unul dintre cele mai grele titluri pentru că am jucat trei meciuri în 7 zile, ceea ce e inuman.

Fără suporteri e cam sec, dar asta e, trebuie să ne supunem situației în momentul de față și să sperăm că va fi mai bine.

CFR e cea mai bună echipă. Suntem jucători experimentați, avem multe meciuri la națională și în cupele europene și oarecum e normal, dar și Craiova au jucători foarte buni, tineri, de viitor și sincer îmi pare rău pentru ei”, a declarat Chipciu.

CFR Cluj s-a impus cu scorul de 3-1 în fața lui CSU Craiova pe stadionul Ion Oblemenco și și-a adjudecat al treilea trofeu de campioană consecutiv și al șaselea din palmares.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8