Dan Petrescu, înaintea partidei cu Djurgarden: „Trebuie să facem un meci perfect”

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, este prudent înaintea meciului cu suedezii de la Djurgarden, jucat de ”feroviari” în deplasare, în turul trei preliminar al Ligii Europa.

„Va fi un meci foarte greu. Sorţii n-au fost buni pentru noi, împotriva campioanei Suediei era cel mai greu meci și în deplasare, pe acest teren sintetic. Trebuie să ne adaptăm şi nu este uşor să te adaptezi într-o zi şi să reuşeşti să joci mai bine decât campioana Suediei. Nu va fi uşor, împotriva echipelor scandinave mereu am avut probleme şi preferam o echipă mai latină sau anglo-saxonă, cu un fotbal mai combinativ. Şi pentru ei este meciul cel mai important. Trebuie să facem un meci perfect”, a declarat Petrescu.

„Chiar dacă șansele sunt 50%-50%, terenul propriu şi faptul că e sintetic fac ca ei să fie favoriţi. Cred că sunt foarte mulţi jucători periculoşi la adversari, mai ales cei de atac”, a spus acesta.

Veste bună, internaționalul Deac a revenit la pregătire după accidentarea de la națională.

Meciul Djurgarden – CFR Cluj este televizat de DigiSport 1, de la ora 20.00.

Tiberiu Farcas

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8