Câte două victorii și două înfrângeri au înregistrat reprezentantele județului Cluj la nivelul eșalonului terț în etapa a opta.
Unirea Dej a deschis runda, cu un adevărat derby în fruntea clasamentului, cu CSO Cugir. Dejenii au evoluat pe teren propriu și au izbutit să marcheze prin Florin Blaj (1-0), direct din corner.
Același Blaj a scos și o lovitură de la 11 metri spre finalul meciului, ratată însă de Cocian. Indiferent de execuția nefericită, Unirea Dej a revenit cu succes după pauza datorată infectărilor cu coronavirus și i-a administrat Cugirului prima înfrângere stagională. Prin această victorie, Dejul revine pe 2, la patru puncte în urma adversarei, dar cu două jocuri în minus.
Patru victorii pentru Sănătatea în octombrie
Debutul problematic de sezon a fost dat uitării la formația „virușilor verzi”, care au trecut la Jucu și de CS Hunedoara. Ceaca și Ciupe (din penalty), respectiv Iacob au stabilit scorul final, 2-1, încă din prima repriză.
Sănătatea a bifat astfel al patrulea meci câștigat din actualul sezon, doar surpriza neplăcută cu Industria Galda (3-4) din mijlocul săptămânii făcându-i pe „viruși” să nu se bucure de un parcurs perfect în luna octombrie.
Turda, de nerecunoscut. Someșul Dej pierde în deplasare după aproape o lună
O perioadă proastă care se tot prelungește, prin asta trece Sticla Arieșul Turda de cinci etape, timp în care a strâns un singur punct. De data aceasta, Vali Lemnaru și colegii săi au cedat în deplasare, cu Unirea Alba Iulia, scor 2-1.
Guț a deschis scorul în primele zece minute, pentru ca Salcău să egaleze din penalty, dar tot uniriștii au revenit în avantaj imediat după întoarcerea de la cabine, prin reușita lui Lupșan.
Turda pierde cu un adversar aflat sub ea în clasament și termină în genunchi luna octombrie, cu patru înfrângeri în ultimele cinci etape.
A doua echipă din Dej, Someșul, a cedat la rândul ei în această rundă, la Oradea, într-o reeditare a duelului de la barajul pentru promovare. CAO Oradea a punctat prin Alex Lezeu (24) la capătul unei faze muncite și a păstrat toate punctele în Bihor.
Someșul irosește șansa să urce pe podium, fiind acum depășită și de orădeni în clasamentul seriei a X-a.
Etapa viitoare
Dueluri interesante se anunță în seria a IX-a, cu deplasări la Reghin și Cugir pentru Unirea Dej respectiv Sănătatea Cluj. Turda va juca pe teren propriu cu Unirea Ungheni, în vreme ce Someșul Dej va primi vizita unei alte trupe din Bihor, CSC Sânmartin (seria X). Spre deosebire de restul combatantelor, Unirea Dej va fi mai solicitată săptămâna viitoare, având de jucat și restanța cu CS Hunedoara (4 noiembrie).
Foto: arhivă ucluj.ro