Ovidiu Blag, manager general „U” Cluj: „Pas cu pas vrem să construim un climat sănătos și o echipă competitivă”

Managerul general al clubului FC Universitatea Cluj, Ovidiu Blag, a declarat joi, 13 mai, într-o conferință de presă desfășurată la Cluj Arena că își dorește o echipă competitivă și articulată, iar pas cu pas să fie creat un climat sănătos.

Acesta a susținut că s-a demarat la nivelul clubului un audit pentru a vedea care este „moștenirea” lăsată de vechea conducere și care este situația financiară a clubului.

„A fost o perioadă în care se presupune că nu am transmis foarte multe informații, asta pentru că încercăm de data aceasta să vorbim mereu lucrurile oficial, ceea ce nu exclude o comunicare permanentă. Am fost preocupați zilele acestea de mai multe lucruri, principala preocupare a fost de completare a planului sportiv, a antrenorului principal și suntem în discuții pentru postul de manager sportiv.

De asemenea, colegii mei lucrează la dosarul de licențiere, un lucru foarte important care ne-a luat mult timp și multă energie. Vorbim despre planuri, idealuri, vorbim despre foarte multe lucruri, dar nu trebuie să uităm lucrurile urgente pe care trebuie să le rezolvăm în scripte.

Am convocat un audit pentru a avea o părere sintetică asupra lucrurilor pe care trebuie să le rezolvăm, așteptând rezultatele acelui audit bineînțeles nu avea rost să ne pronunțăm și să facem judecăți de valoare, nici nu e aceasta intenția noastră, ci doar să avem o imagine sintetică asupra felului în care stă clubul și a ceea ce am preluat, să avem efectiv o imagine și privim cu optimism înainte din acest punct de vedere.

Bineînțeles ne-am preocupat să accesăm fondurile de la primărie, iar și acolo a existat un demers care ne-a luat mult timp și energie. De aceea poate au fost mici rupturi în ceea ce privește comunicarea. Nu avea rost să comunicăm într-o perioadă în care eram preocupați de găsirea unui echilibru. Acum din fericire suntem cu pași foarte înaintați
în găsirea acestui echilibru
„, a declarat Blag, în conferința de presă care a fost prezentat noul antrenor, Erik Lincar.

„Marea mea dorință odată cu venirea acestui antrenor pe care eu îl consider cu adevărat special, din punct de vedere sportiv lucrurile să se așeze pe un făgaș care să ne permită să accesăm ceea ce ne dorim, adică o echipă competitivă, care să se comporte într-adevăr ca un grup, o echipă articulată și apoi pas cu pas să construim un climat sănătos.

O echipă care să funcționeze după expectațiile suporterilor, pentru că există o presiune specială la Universitaea, noi încercăm, ne străduim și o să fim la înălțimea suporterilor, dar și a celor care iubesc Universitateadin toată țara „, a declarat managerul Ovidiu Blag.

Written by 

8 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, timp în care am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, evenimente și culminând cu sportul, care a fost și va rămâne marea mea pasiune.

3 thoughts on “Ovidiu Blag, manager general „U” Cluj: „Pas cu pas vrem să construim un climat sănătos și o echipă competitivă”

  1. „Omul trebuie înţeles ca un element de evoluţiune. Să nu ne întrebăm: ce este Lincar sau Blag? Să ne întrebăm: ce vor devinii. Cresc, stau sau dau înapoi? Staful de la U vor sa atraga ceea ce isi doresc(ma refer la jucatori si sponsori) dar vor atrage exact ceea ce sunt.Ei bine acum s-a ajuns exact acolo de unde Sabau a lasat echipa sau chiar mai rau. Sabau a plecat dupa ce a ratat promovarea dar curios, unii din staful lui au ramas.Apoi au venit Dulca,Falub,Enache,cu inima deschisa si au plecat cum au venit.
    In conducere sunt oameni care nu fac nimic dar iau banii.Cam asa e si acuma.Fanii sunt curiosi ce o sa faca Lincar langa un Raduta(pana acum l-a bagat pe Blag la inaintere sa-si rupa gatul) ce rol au Pojar si Cojocar.
    Conducerea U-ista a facut un pelerinaj pe la moastele rectorilor de universitati din Cluj.
    Daca treceau in pelerinaj pe la paroia romana ortodoxa sau pe la reformati si catolici precis se alegeau cu cateva milioane in cont caci cine are mai multi bani decat biserica astazi?
    Acum se vor pune pe selectii si precis vor venii multi de aia care vor doar sa fie in lot nu sa joace.
    Pana una alta clubul are datorii si asteapta ca o mana creasca banii de la primarie
    Dupa ce conducerea se va infrupta din acesti bani vor incerca sa inpace si capra si varza caci de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere. Solutia ar fi ceea ce am spus mai sus,un pelerinaj pe la preasfintiile lor reprezentantii bisericilor din Ardeal si apoi vor putea zice „cu Dumnezeu inainte ” si la fiecare joc cate un preot in tribuna cu enoriasii care vor recita psalmi si-i vor motiva pe jucatori si antrenori sa creada ca pot. Haleluia frati uisti, sa aveti bani sa aveti valuta si nimeni sa nu va bata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *