Universitatea Cluj s-a impus la limită în fața formației Unirea Ungheni(locul 5 în seria 9 din Liga a 3-a sezonul trecut) cu scorul de 3-2. În jocul disputat pe Cluj Arena, pentru „studenți” au...
Nou-promovata în Liga Zimbrilor își continuă perioada de pregătire, următorul adversar fiind Potaissa Turda, miercuri (18 august) de la ora 17.00. „U” Cluj a disputat până acum două amicale la Timișoara, ambele cedate, cu...
Echipele din județul Cluj angrenate în Liga 3 și-au aflat programul și adversarii pentru stagiunea 2021/2022, care cu o excepție va demara la fel cu sezonul trecut. Astfel, după prima parte a campionatului (tur-retur),...
Rugbyștii clujeni primesc vizita bănățenilor pe terenul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, miercuri dimineața (18 august), începând cu ora 11.00. Cele două grupări s-au întâlnit și în prima săptămânii a lunii august, atunci pentru...