Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj! „Bursucul”, la al treilea mandat în Gruia!

Tehnicianul Dan Petrescu, inițiatorul „hegemoniei” CFR-ului din ultimii 4 ani și câștigător a 3 titluri de campion în Gruia, a semnat astăzi cu echipa clujeană. Acesta revine la mai puțin de un an de la demiterea din decembrie anul trecut. După zile întregi de negocieri cu patronul Neluțu Varga, cele două părți au ajuns la un acord pe 3 ani.

În urma scandalului de săptămâna trecută în urma căruia Marius Șumudică a fost demis alături de președintele Marian Copilu, lucrurile încep să le așeze la CFR Cluj. După victoria nemaipomenită de duminică împotriva FCSB-ului, scor 4-1 unde s-a vehiculat implicarea directă a lui Dan Petrescu în pregătirea jocului, aceste informații s-au dovedit a fi adevărate, antrenorul semnând astăzi cu ardelenii.

Dan Petrescu a mai antrenat-o pe CFR Cluj în perioada 2017-2018, 2019-2020, două mandate în care a reușit să transforme o echipă abia ieșită din insolvență, într-o forță a campionatului României. Trei titluri în Liga 1 și două calificări în grupele Europa League, alături de o dublă cu Sevilla în primăvara europeană sunt cele mai mari realizări ale lui Dan Petrescu pe banca feroviarilor.

Noul antrenor al campioanei României va fi prezentat oficial joi.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8