Mircea Manole, marcatorul golului victoriei pentru Unirea Dej cu CSA Steaua: „Cu excepția primelor minute, am dominat aproape tot meciul”

Atacantul adus în această vară la Dej a înscris golul victoriei împotriva celor de la CSA Steaua București, Unirea impunându-se cu 2-1.

La final, Manole a oferit câteva declarații pentru Instagram FC Unirea Dej Oficial:

„Mă bucur că am putut să revenim de la 0-1 și că le-am provocat prima înfrângere. Le mulțumesc pe această cale celor care ne-au susținut și vreau să le dedic victoria lui Florin Blaj și Andrei Pop, care sunt accidentați.”

Acesta consideră că echipa sa a meritat victoria:

„Primele minute cred că au fost grele, până la acea eliminare. După aceea jocul a fost doar în favoarea noastră și am dominat aproape tot meciul.”

„Sper să obținem cât mai multe victorii”

Întrebat dacă este o victorie istorică, jucătorul a răspuns astfel:

„Se poate spune și asta, dar eu spun că este o victorie meritată. Am muncit foarte mult, ne-am dăruit și am dominat complet!”

Atacantul pune pe prim plan obiectivele echipei:

„Îmi doresc să ne concentrăm pe fiecare meci în parte, s-o luăm pas cu pas. Sper să fie o victorie în meciul următor, după care să obținem din ce în ce mai multe victorii!”

Foto: Instagram FC Unirea Dej Oficial

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8