Ripensia -”U” Cluj, meci de tradiție. Ultimele noutăți

Universitatea Cluj va întâlni Ripensia Timișoara, vineri, în orașul de pe Bega, într-un meci de tradiție al fotbalului românesc. Elevii lui Erik Lincar au avut și duminica, 10 octombrie, antrenament și mai au trei înainte de plecarea spre Timișoara, joi la prânz.

”Mergem să batem la Timișoara. În ultimii ani Ripensia ne-a cam încurcat așa că eu cred că o să fie un meci bun cu ei. Sperăm la cele trei puncte. Ne-am antrenat și ne vom antrena bine, exersăm, lucrăm la omogenizare și zilele viitoare. Am încredere că ne vom întoarce cu cele trei puncte și să ne continuăm parcursul bun„, a spus pentru site directorul sportiv al „studenților”, Gabriel Giurgiu.

Ultima întâlnire a ”studenților” cu Ripensia a fost câștigată de bănățeni cu 2-1 în partida de pe Stadionul Electrica în play-out-ul sezonului trecut, iar golul clujenilor a fost înscris de Ioan Filip.

La meciul care are loc vineri, 15 octombrie, se anunță și prezența numeroasă a galeriei clujene.

Tiberiu Farcas

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8