CFR Cluj, obligată să o învingă pe AZ Alkmaar pentru a mai spera la „primăvara europeană”

CFR Cluj va întâlni joi, 21 octombri, de la ora 22:00, pe AZ Alkmaar, în cadrul etapei a treia a grupelor UEFA Europa Conference League. Clujenii au nevoie de puncte în „dubla” cu olandezii pentru a păstra șanse cel puțin pentru locul secund al grupei care asigură un baraj pentru primăvara UECL împotriva unei echipe de pe locul 3 din Europa League.

Ardelenii au revenit din pauza internațională cum nu se putea mai rău, pierzând cu 0-2 în fața unei echipe a Rapidului care nu mai învinsese pe nimeni în campionat din august. Echipa lui Dan Petrescu a fost de nerecunoscut în deplasarea de la Mioveni, fiind surclasată cu propriile mijloace. Rapidul a profitat de greșelile din defensiva clujenilor la maximum, marcând de două ori prin același Adrian Bălan în urma unor greșeli defensive.

Adversara feroviarilor de joi, AZ Alkmaar, defilează în Eredivisie de 3 etape, având 3 victorii consecutive în care au marcat nu mai puțin de 13 goluri. În weekend au făcut scor cu Utrecht, 5-1, golgheterul echipei, Dani de Wit, fost la Ajax, a marcat o „dublă”.

Alkmaar a ajuns în faza grupelor în urma eliminării din play-off-ul Europa League, unde au întâlnit fosta adversară a clujenilor, Celtic Glasgow. Scoțienii s-au impus cu scorul de 3-2 la general. În acest moment, olandezii antrenați de Pascal Jansen sunt liderii grupei cu 4 puncte, însă în campionat aceștia se află doar pe locul 9.

Bazat pe forma de moment, AZ este clar favorită împotriva unei echipe a CFR-ului care încă nu se regăsește sub comanda lui Dan Petrescu. Cel mai bun jucător al clujenilor din acest sezon, Claudiu Petrila, este incert pentru jocul de mâine și astfel calitatea feroviarilor pe faza ofensivă scade considerabil.

Dan Petrescu despre adversara de mâine:

După ce m-am uitat, pot să spun că mă sperie, au 14 jucători de echipa națională, jucători de clasă, cu entuziasm, tinerețe, viteză. Jocul lor de atac este, sincer, unul pe care nu l-am văzut demult la alte echipe! Nici noi nu suntem într-o formă foarte bună în acest moment. Pe mine mă sperie mai mult forma noastră în acest moment, dar și cei de la Alkmaar sunt de temut, joacă un fotbal de mare calitate. Nu mai suntem echipa de anii trecuți în Europa, dar trebuie să facem o figură frumoasă. Nu e ultima șansă chiar dacă pierdem, mai sunt 3 meciuri”, a precizat tehnicianul campioanei.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *