CFR Cluj se impune în ultimul minut în fața „revelației” Voluntari. Omrani, eroul de trei puncte al campioanei

CFR Cluj a reușit să păstreze cele trei puncte în Gruia și în urma confruntării cu „revelația campionatului”, FC Voluntari, într-o etapă care a contat pentru etapa a 14-a Ligii I. Atacantul Billel Omrani a adus victoria campioanei la finalul unu meci dominat în totalitate de feroviari.

Clujenii au început agresiv partida amenințând poarta tânărului Mihai Popa încă din minutul 2, la centrarea puternică a lui Camora deviată de un fundaș advers, iar balonul a trecut puțin pe lângă poartă. Pe fondul posesiei feroviarilor, ilfovenii au scăpat pe un contraatac finalizat de Ion Gheorghe, tânărul atacant ratând o ocazie imensă de singur cu portarul Bălgrădean. Elevii lui Dan Petrescu au replicat prin Ciprian Deac, care a plasat balonul aproape de vinclu însă pe lângă poarta ilfovenilor, șutul decarului venind dintr-o poziție excelentă la marginea careului.

Voluntari nu a acceptat dominarea clujenilor și au mai amenințat poarta lui Bălgrădean prin Helder Tavares, care a finalizat într-un mod asemănător cu cel al lui Gheorghe. În minutul 27, Claudiu Petrila a executat în bara transversală o lovitură liberă din 16 metri obținută în urma unui fault comis asupra lui Denis Alibec.

„Căpitanul” ardelenilor și-a încercat și el norocul cu un șut de la distanță fără succes însă. Asediul a continuat printr-o finalizare surprinzătoare a lui Alibec din colțul careului, reluare care a trecut puțin pe lângă poarta lui Popa. Elevii lui Petrescu au continuat să preseze până la finalul reprizei când Boateng a ratat cea mai mare ocazie cu o lovitură de cap dintr-un corner.

Feroviarii au continuat în aceeași manieră și în partea secundă, prima tentativă pe poartă fiind a lui Culio, care a făcut cel mai bun meci de la revenire. Trupa lui Liviu Ciobotariu a fost aproape să dea lovitura neașteptat în urma unei greșeli a lui Bouhenna, dar Costin a finalizat în Bălgrădean, care a avut o ieșire inspirată. Bouhenna a fost aproape să marcheze în al doilea meci consecutiv în urma unei lovituri libere executate de Ciprian Deac.

„Decarul” campioanei a trecut pe lângă dezghețarea tabelei în minutul 66 dintr-o lovitură liberă perfectă pentru stângul acestuia, mingea trecând puțin pe lângă vinclu. „Căpitanul” Camora a avut cea mai mare ocazie a reprizei cu un șut în forță din 20 de metri, dar Popa a scos in extremis și a deviat mingea în bară.

CFR a reușit să marcheze golul victoriei în minutul 90 prin atacantul Billel Omrani, acesta finalizând cu un voleu în plasă recentrarea perfectă a nou intratului Păun.

Elevii pregătiți de Dan Petrescu își păstrează avantajul în fruntea Ligii I, făcând 36 de puncte, la 8 distanță de locul secund ocupat de CS Universitatea Craiova.

Echipele de start:

CFR Cluj: Bălgrădean = Camora, Bouhenna, Burcă, Manea (Susic) – Deac, Boateng (Păun), Culio – Petrila, Alibec (Sacko), Omrani

Rezerve: Hindrich, Susic, Ștefan, Graovac, Păun, Gîdea, Chipciu, Costache, Sacko

Antrenor: Dan Petrescu

FC Voluntari: Popa – Miranda, Tamas, Armas – Costin, Rata, Droppa, Tavares (Achim), Briceag – Nemec, Gheorghe

Rezerve: Rîmniceanu, Andres, Vlad, Achim, Roșu, Golan, Merloi, Fulop, Angelov

Antrenor: Liviu Ciubotaru

Arbitru principa: Cătălin Popa

Asistenți: C. Danșa, R. Birdeș

Arbitru rezervă: R. Avram

Obs. de joc: I. Craiu

Obs. arbitri. I. Onicaș

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8