Victor Dican, aproape de FC Botoșani:” E un copil înscris la două facultăți”

Patronul clubului de fotbal FC Botoșani, Valeriu Iftime s-ar fi interesat de Victor Dican, unul dintre cei mai buni jucători ai Universității Cluj, după ce Iftime este aproape să-l vândă pe fundașul Bogdan Racovițan la Rakow Czesteochowa (prima ligă a Poloniei).

Valeriu Iftime a precizat în cadrul emisiunii GSP Live faptul că înlocuitorul lui Racovițan este înscris la două facultăți.

Să aduc un junior (n.r jucător U21) de talia lui Racovițan mâine, să joace fundaș central, îmi e greu. E foarte foarte greu. Dar peste trei etape îl am. Aproape ca el! Dar, până atunci, am un meci de jucat luni (n.r. – acasă cu Sepsi OSK), și nu găsesc un Bogdan Racovițan la fel de bun și, ca atare, mai stăm un pic.
Ăsta e mai bun (n.r. – posibilă referire la Dican). Are școală. În primul rând am vorbit cu el și cu părinții lui, e un copil înscris la două facultăți și mi-au căzut toate siguranțele. Eu l-am sunat seara și el mi-a zis că învață, că are un proiect mâine. «Alo, am greșit? Ești fotbalist sau ești inginer, copile?» Gata, e al meu! Vine la mine și la anul zboară! O să-l aflați. Lumea îl știe, dar îl știe puțin, așa. E copil bun, are 21 de ani” a spus Valeriu Iftime pentru GSP Live

Andrei Cordoș, managerul Universității Cluj, a confirmat interesul pentru Dican din partea celor de la FC Botoșani pentru Prosport Liga 2.

„Da, este adevărat că sunt discuții. Mai departe, nu știu ce va fi. Dacă vom face ceva în sensul ăsta, indiferent că este Dican sau oricare jucător, se va face împreună. În momentul de față, cam asta am reușit să schimbăm de când am venit, și eu, și Radu, și Gabi (n.r. – președintele Radu Constantea, respectiv managerul sportiv Gabriel Giurgiu). Am reușit să facem un grup de decizii prin care cu toții ne asumăm ceea ce se întâmplă, nu mai există doar Radu, doar Cordoș, doar Gabi”, a spus Cordoș.

Victor Dican a fost desemnat cel mai bun jucător al studenților în sezonul trecut și i-a fost prelungit contractul până în 2024. Acesta este înscris la două facultăți din cadrul UBB, mai exact la Relații Europene și Studii Internaționale și la Facultatea de Educație Fizică și Sport, ambele la fără frecvență.

În acest sezon Victor Dican a bifat 17 meciuri pentru Universitatea Cluj în toate competițiile și a marcat de 2 ori.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8