Erik Lincar explică transferul lui Dican:” Fără să ne ascundem, l-am vândut pentru a asigura liniște financiară clubului”

Universitatea Cluj a câștigat fără drept de apel amicalul cu Sănătatea Cluj 4-. La finalul meciului, antrenorul lui ”U” Cluj, Erik Lincar, întrebat de mass-media, a ținut să lămurească motivul despărții de mijocașul defensiv Victor Dican.

„Lumea ” să înțeleagă că acest club trebuie să se autofinanțeze. Să nu uităm că din bani care vin de la primărie aproape 50% merg către Centrul de Copii și Juniori. Avem un centru cu jucători foarte interesanți și dacă stăm și ne uităm pe clasamente, sunt primii la categoriile lor. Dican, fără să ne ascundem, l-am vândut pentru a asigura o liniște financiară pentru club.”, a a precizat Lincar.

„Îi urmărim pe juniori și după cum știți în toți anii am adus jucători de la ”U” 19. Sper ca ei să facă parte din lotul echipei mari și să evolueze în Liga 1.” a mai completat acesta.

De asemenea, Lincar a mai afirmat că vor mai veni și alți jucători la lotul mare:

„Zilele acestea vor mai apărea încă doi jucători, iar pe unul dintre ei sperăm să-l luăm în Antalya în cantonament.”, a încheiat Erik Lincar.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8