Elevii lui Dan Petrescu vor avea în față un adversar cu care aceștia erau obișnuiți să se lupte la titlul de campioană în ultimii ani . De data aceasta, însă CSU Craiova este la limita play-off-ului la doar două puncte de a cădea dintre primele șase echipe ale Ligii 1.
Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf este sub presiunea ratării play-off-ului pentru prima dată din sezonul 2015-2016, atunci când și CFR Cluj a evoluat ultima dată în play-out. Oltenii începuseră sezonul excelent luptând pentru primul loc având o serie de 5 victorii consecutive în perioada septembrie – octombrie.
În cadrul acestei serii formația din Bănie a marcat de 18 ori. Au urmat, însă trei înfrângeri consecutive, iar echipa lui Reghe a fost de nerecunoscut încă de atunci, înregistrând doar două victorii din noiembrie încoace.
CFR Cluj merge la Craiova în căutarea primei victorii din anul 2022, clujenii remizând în primele două meciuri de după pauza de iarnă. În ultima etapă feroviarii au pierdut primele puncte pe teren propriu în acest sezon fiind egalați de către FC Botoșani pe finalul unei partide pe care elevii lui Dan Petrescu păreau să o aibă sub control. Tocmai în urma unei faze fixe, fundașul ghanez Dawa a egalat pentru moldoveni în minutul 81 iar clujenii nu au reușit să se impună în minutele de final.
„Îmi dau seama că și cei de la Craiova au nevoie de o victorie. Ei tremură pentru play-off, noi tremurăm pentru primul loc. Fiecare antrenor are presiune la fiecare meci, este ceva normal. Statistica nu contează, contează ce va fi pe teren.
Eu sunt conștient că au jucători de clasă, un lot foarte valoros, extraordinar. Au și fanii de partea lor, iar aceștia îi vor ajuta. Craiova ar fi meritat mai multe puncte până acum, dar oltenii au jucat așa cum am făcut noi cu Botoșani, foarte bine mereu, dar nu au reușit să câștige. Fotbalul se joacă pe goluri, pe puncte. Ei pot câștiga nu numai cu CFR sau FCSB, ci cu orice altă echipă. Noi trebuie să ne pregătim foarte bine pentru acest meci”, a adăugat Dan Petrescu.
În meciul tur disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, CFR a câștigat în stilul clasic: 1-0 cu gol din fază fixă marcat de Andrei Burcă, recent refăcut după două luni de accidentare.
CFR Cluj se află pe primul loc în Liga 1, cu 59 de puncte, în timp ce CSU Craiova se află pe locul 5, cu 35 de puncte.
Meciul are loc astăzi, de la ora 21:00, pe stadionul din Craiova.
