Vin trei meciuri pe teren propriu pentru ”U Cluj după ce a jucat trei în deplasare și doar unul acasă, pe Cluj Arena. ”U” este în obiectiv, dar în deplasare nu a reușit nici o victorie, mai cu seamă rezultatul de la Slobozia a dezamăgit.
În meciul cu Petrolul, ”studenții” au arătat ca o echipă de promovare, agresivă, bine pusă în teren, care și-a creat ocazii în ciuda faptului că Ely Fernandes a fost anihilat. Petrolului i-a convenit egalul dar acesta nu a fost rău nici pentru Universitatea în fața liderului clasamentului.
Problemele au apărut la Slobozia, unde ”U” nu a reușit să se adapteze în fața incomodei și agresivei Unirea. Apărarea a fost șubredă, clujenii au primit gol, dar au avut forța să revină. ”U” a întors rezultatul, apoi a stat la cutie inexplicabil și a primit golul care a stabilit rezultatul final. Un meci în care atacul a scârțîit și a arătat că e una din marile probleme ale echipei, Totuși, a ieșit la rampă Vali Alexandru cu un gol frumos din lovitură liberă. Apoi meciul de uzură a dus la egalul care a enervat multă lume, a nemulțumit pe bună dreptate toata suflarea alb-negru. Ceva nu a mers la Slobozia, pentru că ”U” a arătat rău și fizic, ialomițenii fiind peste ”studenți”. Un egal care a pus presiune pe Lincar mai ales că la Cluj urma să vină Steaua, care bătuse Petrolul. Demn de apreciat e că Lincar a recunoscut după meci că ”U” a jucat slab.
Și a venit meciul cu Steaua, într-o atmosferă electrizantă. „U” a dominat prima repriză, a marcat repede, l-a scos din joc, voluntar sau nu, pe pericolul nr. 1, stelistul Chipirliu și a acontat 3 puncte imense. Dar în ciuda ce a explicat antrenorul Lincar la conferința de presă de după meci, ”U” a fost dominată de Steaua în a doua repriză, din nou echipa nu a arătat ”vână”, raidurile stelistului Adi Popa au semănat panică. Lincar a spus că Steaua nu a avut ocazii relevante, dar senzația lăsată de ”U” în a doua repriză a fost că a câștigat meciul cu noroc. Sigur că e nevoie și de așa ceva și echipa a avut și o susținere formidabilă din tribună, ca întotdeauna. Dar Hofman și Ely au lăsat mult de dorit, la fel și Alexandru așa cum Boiciuc este ieșit din formă de o perioadă. ”U” are o problemă mare cu atacul care produce puține goluri. Este una din problemele pe care trebuie să le rezolve Lincar.
Asta s-a văzut și la Mediaș cu Sibiul, unde Hofman și Ely au jucat din nou slab, iar în general putem spune că ”U” a scăpat cu noroc în fața elevilor lui Măldărășanu. Sibiul a avut ocazii clare, mari, a avut și ”U” o bară… și cam atât.
Lincar trebuie să schimbe ceva în atitudinea jucătorilor, în construcția fazelor și mai ales acțiunile de atac trebuie să fie mult mai legate și rapide. Este excelent că un coordonator ca Haită înscrie, dar vrem să-l vedem și pe Boiciuc ca marcator și mai ales Ely Fernandes și Vali Alexandru sunt datori la capitolul goluri.
Trebuie schimbat ceva decisiv în jocul echipei, să vedem un ”U” mai agresiv, mai ales pe teren propriu, funcție și de adversar si tactica aleasă de Lincar. Cu Chiajna sunt toate șansele ca ”U” să înceapă să joace adevărat, ca la Ploiești, să arate un fotbal combinativ, bun, și să câștige. Vine apoi Petrolul, echipă grea, meci infernal și trebuie ca moralul lui ”U” să fie ”beton” înaintea meciului cu ”lupii galbeni”.
Dar până atunci așteptăm un ”U” care să domine, să controleze meciul cu Chiajna și să arate ca o echipă care poate să promoveze de pe primele două locuri. Iar cheia este la Lincar și jucători, pe care e toată presiunea.
Vor reuși?